Sabina Zurac, directorul medical al Spitalului Colentina din Capitală, care redevine spital suport COVID, a demisionat din funcție.
Aceasta și-ar fi dat demisia încă de la începutul lunii octombrie, însă cei de la ASSMB nu au reușit să găsească un înlocuitor motiv pentru care medicul a rămas în funcție până vineri, 16 octombrie,anunță antena3.ro.
Nu se știu cu exactitate care sunt motivele pentru care Sabina Zurac și-a dat demisia, însă se pare că la baza deciziei stau nemulțumirile cu privire la faptul că spitalul Colentina redevine exclusiv spital suport COVID și astfel pacienții cronici nu vor mai putea fi tratați în unitatea spitalicească.
Prof. univ. dr. Sabina Zurac este medic primar anatomopatolog, doctor în medicină şi profesor doctor la catedra de Anatomie Patologică din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din București. De acum, fostul director medical al spitalului Colentina, este și șefa Laboratorului Central de Anatomie Patologică.
De asemenea, Sabina Zurac este membră a Societăţii de Morfologie Normală şi Patologică, a Societăţii Române de Anatomie Patologică.
Spitalul Colentina redevine suport exclusiv COVID
Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a declarat duminică seară că Spitalul Colentina va deveni spital COVID, fapt care va duce la crearea a 3-400 de locuri noi la ATI.
"Se semnează acum un ordin de ministru și de mâine Spitalul Colentina va deveni spital COVID în integralitate, deci vor fi vreo 3-400 de locuri la ATI. Asta este o veste nemaipomenită. La Spitalul "Marius Nasta" a fost trimisă o unitate mobilă și vor fi detașați medici pentru a asigura această unitate mobilă.
Tot legat de lipsa paturilor pentru bolnavii afectați de pandemie, spitalele Floreasca și Elias vor colabora pentru a asigura personal medical pentru spitalul modul din Elias. S-a luat decizia de către Ministerul Sănătății și Ministerul de Interne, în colaborare cu Ministerul Educației, ca medicii și asistenții școlari de la școlile care au trecut în scenariul roșu să fie detașați la spitalele care tratează pacienți bolnavi de COVID". a spus prefectul Capitalei.