Delta şi Litoralul, mai accesibile ca oricând

Delta şi Litoralul, mai accesibile ca oricând

La Marea Neagră, tarifele la cazare pornesc de la 179 de lei pentru un sejur, care include şase nopţi

Vom avea o toamnă lungă şi frumoasă! Aşa arată prognoza specialiştilor pentru lunile ce urmează. Veste excelentă pentru românii care nu au apucat să plece în vacanţă pe timp de vară şi îşi iau concediu acum. Marea Neagră, ieftină şi călduroasă Toamna este sezon de pescuit în Delta Dunării, la crap, somn, şalău şi biban. Chiar şi cei care nu sunt amatori de dat la undiţă pot face o excursie în Deltă pentru că perioada de criză a făcut preţurile accesibile. În Sulina, Murghiol, Chilia Veche, Crişan, Mila 23 şi chiar Sfântu Gheorghe tarifele la cazare pornesc de la 50 de lei pe noapte pentru o cameră dublă, la două stele. Pentru un confort sporit, în unităţile clasificate la trei sau patru stele din complexurile turistice, se plăteşte 100 de lei sau 120 de lei pe noapte în cameră dublă. Cazarea la un complex turistic oferă unele avantaje în raport cu un sejur la pensiune, cum ar fi: organizarea de excursii şi plimbări în Delta Dunării cu bărci cu motor, pe trasee turistice, pescuit sportiv, sesiuni de bird watching (observarea păsărilor), Delta Dunării fiind cunoscută la nivel internaţional pentru bogăţia faunei. Sejur ieftin pe Litoral Cei care preferă un simplu sejur pe Litoral au parte de o ofertă extrem de bogată. Şi accesibilă. O săptămână de cazare la mare costă mai puţin de 200 de lei. Oferta este valabilă în cadrul programului "Litoralul pentru toţi", unde tarifele pornesc de la 179 de lei, şase nopţi de cazare la hotel de o stea, fără masă inclusă, şi ajung până la 549 de lei - costul a şase nopţi de cazare, cu mic dejun inclus, la hotel de cinci stele. Deşi reticente anii trecuţi, hotelurile de la mare au devenit mai generoase în 2012, şi au introdus ofertele all inclusive, în hotelurile de clasificare superioară, de la trei stele în sus. Preţul porneşte de la 695 de lei (trei stele) şi ajunge la 895 de lei (cinci stele). Programul se derulează până pe 1 octombrie. 695 de lei costă un sejur de cazare all inclusive la Marea Neagră

Ne puteți urmări și pe Google News