Deliciile de Crăciun și poveștile lor. Istoria preparatelor tradiționale românești

Bucătăria tradițională românească este bogată și variată, oferind o gamă diversă de preparate, atât dulci, cât și sărate, care sunt asociate în mod tradițional cu diferite sărbători, evenimente și perioade ale anului.

De Crăciun, din casele românilor nu lipsesc mai multe preparate tradiționale, printre cele mai întâlnite fiind sarmalele, salata boeuf, cârnații, piftia și cozonacul.

Povestea preparatelor tradiționale de Crăciun

Sarmale

Gustoasele rulouri de varză și carne tocată au delectat papilele gustative de la Balcani până în Orientul Mijlociu. Însă, puțini cunosc cu exactitate când au fost pregătite pentru prima dată sarmalele și au fost așezate pe masa de prânz.

Există opinii divergente printre istoricii culinari, unii susținând că acestea ar fi fost create încă din secolul al V-lea î.Hr., în timp ce alții presupun că popularitatea lor a crescut în epoci mai recente.

Considerate a fi adevărate „comori” în gastronomia românească, sarmalele au, surprinzător, o origine ce se leagă de India, de unde au călătorit încet spre occident.

Rețeta s-a răspândit în regiunea Balcanilor, în special în perioada bizantină. Turcii le-au numit simplu „sarma”, nume care le-a rămas până în zilele noastre.

Chiar dacă ar putea părea logic să presupunem că turcii ne-au adus sarmalele, realitatea este puțin diferită.

Mult înainte ca termenul „sarmaua” să devină cuvântul național pentru acest fel de mâncare, existau și alte denumiri în uz, denumiri care astăzi sunt tot mai rar folosite, sau deloc, în cele mai îndepărtate regiuni rurale ale țării.

Aceste preparate sunt menționate în dicționare vechi, precum cel al lui Şăineanu (1929) sau Scriban (1939), și apar și în lucrarea lui Mihai Lupescu, „Bucătăria Țăranului Român”, care a fost trimisă spre publicare în 1916. În acele vremuri, sarmalelor li se spunea „găluște”, „găluci”, „umplături” sau „toaște” (un cuvânt ce nu mai este întâlnit nicăieri altundeva, în afara cărții lui Lupescu).

Piftia

Deși în bucătăria modernă aspicul este adesea asociat cu francezii, este interesant de menționat că termenul „piftie” are origini persane.

Există documentare istorice despre utilizarea aspicului de capete de pește, cunoscut sub numele de qaris, în Orientul Mijlociu.

Cu toate acestea, piftia sau răciturile românești prezintă asemănări notabile cu varianta rusă, consumată și ea în timpul sezonului rece. Indiferent de origini, piftia pare să ofere un gust distinct, mai bogat, perfect pentru sărbătorile de Crăciun.

Preparate tradiționale ce nu lipsesc de pe masa de Crăciun: salata boeuf

Preparate tradiționale. Gustoasa salată de boeuf de astăzi ascunde în spatele ei o istorie surprinzător de lungă. Cu origini ancorate în tradiția mesei de Crăciun încă din secolul al XIX-lea, se spune că această salată de vită a fost adoptată inițial de coloniștii germani din Statele Unite.

Aceștia obișnuiau să gătească bucate din resturile fripturii de vită de la masa de Crăciun, combinându-le cu morcovi și murături într-un sos cremos.

Originea acestei salate o găsim în primul serviciu realizat de către bucătarul belgian Lucien Olivier în restaurantul Ermitaj din Moscova.

Totuși, nu trebuie să uităm că mulți bucătari din zona balcanică pregăteau deja variante ale acestei salate. În timp, acest preparat simplu a evoluat și a devenit un element prezent pe masa oricărui român în ziua de Crăciun.

Cârnații de porc

Referințe la carnea de cârnați pot fi găsite în diverse civilizații antice, fie că vorbim despre Grecia Antică, Roma, China sau Babilon.

Cârnații au servit, de-a lungul istoriei, ca o excelentă metodă de conservare a cărnii, cu precădere cei afumați. În prezent, sunt adesea asociați cu sudjuk-ul și kazy, ambele preparate asiatice din carne de cal.

Cu toate acestea, în tradiția românească, preferința se îndreaptă spre carne de porc. Mai ales în timpul sărbătorilor de Crăciun, cu variante de rețete foarte diferite.

O combinație de condimente, carne tocată sau tăiată în bucăți mai mari și un strop de grăsime, îmbinate într-un intestin de animal, se transformă într-unul dintre cele mai savuroase preparate de Crăciun.

Și avantajul este că, dacă dorești să îl prepari acasă, poți găsi toate ingredientele necesare la magazinul tău preferat.

Preparate tradiționale de Crăciun. Cozonacul

Nicio sărbătoare de Crăciun nu poate fi considerată completă fără prezența cozonacului și a acestor preparate tradiționale.

Unii istorici atribuie prima apariție a cozonacului chiar lui Ulise. De asemenea, grecii savurau un cozonac numit „plakous”, pregătit cu nuci și miere. În cultura romană, existau variante precum „libum” sau „placenta”, cu ingrediente precum brânza și stafidele.

În „Povestiri din Canterbury”, cozonacii sunt menționați, având o rețetă care seamănă cu cea cunoscută de noi toți: copt în forme lungi, cu unt, smântână, ouă, mirodenii, stafide și miere.

În România, rețeta variază în funcție de regiune. Cu toate acestea, un lucru este sigur: niciun festin culinar nu este complet fără aroma proaspătă a cozonacului, potrivit Historia.