Mircea Dinescu surprinde mereu cu preparatele sale culinare. De scris, scrie rar, dar gătește des, cu har.
Foarte multe din rețetele sale sunt unice și poetului pasionat de bucătărie îi place să își impresioneze clienții, care intră în restaurantul său din București, sau invitații care poposesc la Cetate, domeniul său de pe malul Dunării.
Pentru sărbărorile de iarnă, Mircea Dinescu are o rețetă interesantă și foarte ușor de făcut, pentru că oricine are în casă murături.
Preparatul a prins contur sub ochi Deliei, în bucătăria lui Dinescu unde se filmează emisiunea difuzată de TVR. Artista s-a declarat încântată și de ușurința rețetei, și de gustul savuros.
Încercați să pregătiți murăturile ca Mircea Dinescu!
Murături de tot felul: gogonele, gogoșari, castraveți, ardei capia. Le tăiați în bucăți mai mari și le tăvăliți bine prin făină. Faceți un aluat ca de clătite, din ou, lapte (sau apă) și făină.
Murăturile, albite de făină ca să facă priză, se dau prin compoziția din ou și apoi se pun la prăjit în tigaia cu ulei încins. Exact cum procedați la șnițele.