Dedesubturile Ordonanței 4/2016! Opriți infractorii și plagiatorii!
- Florian Saiu
- 10 octombrie 2016, 18:35
Dedesubturile ordonanței de urgență care ar trebui să reglementeze măsuri ferme în privința plagiatului au ieșit, în sfârșit, la iveală
Dedesubturile acestui demers politic sunt disecate pe larg într-o analiză exemplară, realizată de ANOSR. O redăm mai jos.
„Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită Senatului României să nu voteze Legea privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 4/2016 în forma adoptată de Camera Deputaților în ședința din 12 septembrie 2016, respectiv de Comisia pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport a Senatului României, în ședința din 5 octombrie 2016. Considerăm că, pentru o mai bună funcționare a sistemului școlilor doctorale, Parlamentul României trebuie să țină cont de aspectele semnalate de ANOSR în analiza Universitățile „copy-paste”: fenomenul plagiatului și impostura academică în învățământul superior românesc – perspectiva studenților – versiunea a 2-a, revizuită, completată și adăugită la data de 6 iunie 2016, precum și de cele semnalate de Administrația Prezidențială în Cererea de reexaminare formulată și să modifice această lege în acest sens. O adoptare a legii în actuala formă nu va ajuta la curățarea sistemului de învățământ superior românesc, ci va favoriza impostorii și plagiatorii, ducând la destabilizarea serioasă a educației din România.
Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 4/2016 a avut ca scop modificarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011, în contextul celebrelor cazuri de teze de doctorat plagiate semnalate de opinia publică, în așa fel încât să creeze un mecanism funcțional prin care aceste situații să fie analizate și sancționate. Astfel, printre altele, prin acest act normativ a fost introdusă o prevedere prin care „diploma de doctor încetează să mai producă efecte juridice din momentul comunicării dispoziției de retragere a titlului”, iar Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a primit prerogativele de analiză a acestor situații, în dauna Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI).
Ajunsă în Parlamentul României pentru adoptare, prezenta ordonanță de urgență a fost dezbătută și modificată în mare viteză, contrar practicii cu care a tratat același organism legislativ alte ordonanțe celebre care au modificat semnificativ Legea Educației Naționale în acest mandat. Senatul României, camera decizională în domeniul educației, a depășit termenul de adoptare a unor ordonanțe de urgență cu un număr halucinant de zile, toate aceste documente fiind blocate la Comisia pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport a Senatului României:
- Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 92/2012 - termenul de adoptare în Comisia pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport a Senatului României (21.05.2013) a fost depășit în prezent cu 1392 zile;
- Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 117/2013 - termenul de adoptare în Comisia pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport a Senatului României (12.03.2014) a fost depășit în prezent cu 1022 zile;
- Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 49/2014 - termenul de adoptare în Comisia pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport a Senatului României (26.01.2015) a fost depășit în prezent cu 833 zile (caz în care și Camera Deputaților a depășit termenul de adoptare cu 52 de zile);
- Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 94/2014 - termenul de adoptare în Comisia pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport a Senatului României (24.03.2015) a fost depășit în prezent cu 593 zile.
Toate aceste acte normative menționate mai sus au fost adoptate abuziv de Guvernele României, fără a-și justifica urgența, și au fost foarte contestate la momentul respectiv de actori importanți ai opiniei publice și ai sistemului educațional românesc, inclusiv de către ANOSR, astfel că Parlamentul României, dincolo de obligația constituțională de a le supune votului, avea inclusiv obligația morală de a clarifica prevederile lor controversate și nu de a încălca normele legale și de a le îngropa într-un anumit sertar. În schimb, OUG nr. 4/2016, prin care s-a încercat crearea unui mecanism care să poată soluționa și clarifica problemele de plagiat apărute în sistemul de învățământ superior, a fost pur și simplu mutilată și golită de conținutul inițial într-un timp extrem de scurt, fapt ce demonstrează clar că Parlamentul României funcționează cu un sistem de valori bivalent, în funcție de interesele politice ale membrilor comisiilor pentru învățământ din cele două camere.
Astfel, Proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 4/2016 a fost ciuntit succesiv, de două ori, atât în Camera Deputaților, cât și în Senatul României, fiind denaturate complet prevederile inițiale. Dacă în Comisia de resort a Camerei Deputaților, organismele naționale de verificare și control în domeniul studiilor doctorale, precum CNATDCU sau CNECSDTI, au fost golite de atribuții, în Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a Senatului României au fost introduse, printre altele, prevederi precum: reglementarea înființării unui organism lipsit de formă și conținut, Colegiul Național al Instituțiilor Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat; eliminarea obligativității susținerii tezelor de doctorat în mod public; acordarea abilitării conducătorilor de doctorat doar printr-o hotărâre de Senat universitar (în prezent abilitarea fiind acordată la nivel național, de CNATDCU); retragerea titlului de doctor tot doar de către Senatul universitar; restrângerea sancțiunilor pe care MENCȘ le poate acorda școlilor doctorale (ministerul nemaiavând dreptul să retragă titluri de doctor sau de conducător de doctorat). Practic, responsabilitatea principală pentru soluționarea situațiilor suspecte de fraudă academică revine acelorași instituții de învățământ superior care au permis derapajele, renunțându-se la mecanismele naționale de control, precum CNATDCU.
În urma reacțiilor publice vehemente împotrivă acțiunilor Parlamentului României, Administrația Prezidențială a solicitat reexaminarea legii privind adoptarea OUG nr. 4/2016. Această cererea, deși amplă și bine argumentată, a fost ignorată cu desăvârșire de către Camera Deputaților și de către Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a Senatului României, aceste organisme neefectuând nicio modificare asupra proiectului de lege adoptat inițial de parlament, deși, între timp, ordonanța de urgență producând efecte, s-a dovedit că CNATDCU este un organism funcțional care poate soluționa cu responsabilitate suspiciunile de plagiat apărute în sistem.
Așadar, solicităm imperios Senatului României să acționeze responsabil și să nu adopte acest proiect de lege în forma actuală. Considerăm că majoritatea instituțiilor de învățământ superior din România nu sunt pregătite la ora actuală să soluționeze singure, responsabil, situațiile de fraudă academică, astfel că e necesar ca CNATDCU să fie lăsat să-și desfășoare în continuare activitatea.
„E necesar ca toate cazurile de plagiat și impostură academică, ce dăunează atât de mult sistemului educațional românesc, să fie descoperite și aspru sancționate în cel mai scurt timp. Trebuie să curățăm cât mai repede învățământul din România, pentru a-i putea construi viitorul pe o bază sănătoasă. Din păcate, anumite universități încă nu și-au înțeles foarte bine responsabilitatea publică de care trebuie să dea dovadă, astfel că nu putem avea încredere că singure vor avea maturitatea de a-și asuma greșelile din trecut și de a le sancționa. Avem nevoie în continuare de organisme naționale independente de control. CNATDCU a demonstrat că poate face acest lucru, având în prezent un mecanism de lucru funcțional, astfel că trebuie lăsat să-și facă treaba. Suntem foarte îngrijorați de atitudinea cu care deputații și senatorii din comisia pentru învățământ au tratat acest subiect, arătându-se total dezinteresați să contribuie la curățarea sistemului educațional românesc. După ce întreg mandatul au demonstrat că au fost preocupați doar de interese de grup, partinice, senatorii români au șansa să ia, măcar acum, la final de mandat, o decizie în interesul sistemului de educație, votând Legea privind adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 4/2016 într-o altă formă decât cea propusă de comisia pentru învățământ, ținând cont de observațiile primite din societate” - Vlad D. Cherecheș, președinte ANOSR