Decralații INCREDIBILE ale şefului CNAS, despre cazul Magdei Vasiliu: „TREBUIE să demostrăm că are HANDICAP”

Şeful CNAS, Marian Burcea, a vorbit despre controversatul caz al Magdei Vasiliu, prezentatoarea TV al cărui copil este bolnav de cancer.

Burcea spune că situaţia se va rezolva dacă se demonstrează că fiul ei are un handicap, el precizând că legislaţia nu oferă mamelor concediu medical decât pentru copiii care au până în şapte ani, singura excepţie fiind petru cei cu dizabilităţi.

„Potrivit legii, pentru copiii de peste şapte ani, mama nu mai beneficiază de concediu medical, decât dacă cel mic are un handicap şi înţeleg că băieţelul despre care vorbim are opt ani. Trebuie să demonstrăm că are un handicap pe nişte hârtii. Vreau să nu se interpreteze greşit, facem tot ce este posibil, dar trebuie să respectăm nişte reguli. Doamna are nevoie de concediu medical şi dacă mă întrebaţi pe mine, handicap mai mare decât boala asta nu cred că există, vorbesc în calitate de medic. Eu vreau date corecte de la familie ca să putem rezolva repede situaţia. Este uşor de spus că nu îi dăm concediu pentru că acel copil are mai mult de şapte ani, dar haideţi să vedem în ce condiţii se poate rezolva, cum îi putem ajuta. Trebuie să demonstrăm cât mai rapid că acest copil are un handicap”, a declarat pentru Mediafax Burcea. 

În plus Burcea vorbit și despre o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, pe această temă. Ministrul i-a cerut să rezolve această problemă, şeful CNAS menţionând că aşteaptă anumite documente din partea Magdei Vasiliu.

„Eu nu contest că domna nu a bătut pe la nişte uşi şi nu a pierdut timpul, dar la asta o să lucrăm, ca să nu se mai piardă timpul. Nu ştiu exact ce se întâmplă. I-am rugat pe colegii mei să adune toate datele necesare. Nu ştim copilul ăla cum este acolo, e pe formular, nu e pe formular (E 112 - n.red.). Doamna zice că cel mic a fost tratat foarte drăguţ, ceea ce este foarte bine, dar la sfârşit, ţi se da o notă de plată. Trebuie să o luăm puţin pe capitole şi repede. Dacă acest copil avea şapte ani, în 15 zile, cu datele traduse la un notariat, trebuia să i se dea concediu medical, fără să se prezinte personal la medic. Legislaţia nu este chiar atât de stufoasă. Boala copilului este clar un handicap pentru că leucemia este o afecţiune îngrozitoare”, a adăugat Burcea.

Povestea tristă a Magdei Vasiliu

Magda Vasiliu a povestit pe Facebook calvarul prin care trece și cum se luptă cu birocrația din această țară. "20 de ani în care am cotizat zdravăn la sistemul de asigurări de sănătate. 20 de ani în care am avut concediu medical o singură dată, 5 zile, pentru că mi am rupt piciorul. În rest, analize făcute la particular, plătite şi o singură naştere. Atât. Azi mă văd în situaţia incredibilă de a găsi o soluţie pentru a beneficia de concediu medical pentru îngrijirea copilului. Vlad, băieţelul meu a fost diagnosticat cu cancer acum 3 luni. De atunci sunt cu el la tratament în italia, o ţară care l a primit instant. INTERNAREA DE URGENŢă A COPILULUI MEU NU A FOST CONDIŢIONATĂ DE NICIUN ACT!! Vlad a fost internat, diagnosticat şi a început chimioterapia fără să am iniţial niciun document. Abia apoi m-au întrebat de cardul european... Le am spus că nu l- m, dar îl voi avea şi că îi rog să nu oprească investigaţiile...

Showbiz-ul românesc, în stare de ȘOC! Fiul unei IUBITE prezentatoare are CANCER: „Legea este făcută de nişte CRETINI!”

Funcţionarul de la ghişeu mi a răspuns simplu... "Doamna, copilul e tratat oricum... Nu condiţionăm tratamentul de chestiuni birocratice! Staţi liniştită!" Şi, am stat liniştită, gandidu mă că şi în ţară mea există soluţii decente pt astfel de situaţii în care nu doresc nimănui să se afle... Dar, a venit momentul în care am solicitat un concediu medical pentru că nu am altfel cum să mi însoţesc copilul la analize, nu mă pot internă cu el din trei în trei săptămâni, nu l pot îngriji după chimio, când suferinţă lui este cumplită... Medicul meu de familie, căruia nu i am cerut niciodată nici măcar o adeverinţă, a ridicat din umeri- legea noastră zice că trebuie să vin personal la cabinet. Deci, nu mă poate ajută...

Statul român, conform unor legi de rahat, vrea aviz de la un oncolog din România!!! Adică, un aviz formal, fără valoare medicală, pt că acel oncolog evident, nu va vedea copilul... N are cum! Pt că nu sunt cretină să l port prin aeroporturi, avion şi cabinete medicale când starea lui e una la limita! Nu am vrut să l expun pe vlad, nu vreau compătimire şi nici milă! Nu am nevoie! Am nevoie doar că cineva cu putere de decizie să schimbe nişte legi restrictive, făcute parcă la mişto, interpretabile şi care nu l ajută pe cetăţeanul idiot că mine, care cotizează zeci de ani degeaba! Pentru că sunt sigură că la fel că mine au păţit o mulţime de alţi părinţi, care în momentul în care pleacă să şi salveze copilul, nu se gândesc la birocraţie, legi şi chichiţe administrative care oricum n aduc nimic bun", a scris Magda Vasiliu pe Facebook.