Declin pe piața imobiliară. Schimbarea este neașteptată

Șantier în lucru. Sursa foto: Arhiva EVZ

Construcția de locuințe noi a cunoscut un declin în prima jumătate a acestui an, 2023, raportat la aceeași perioadă a anului trecut.

Pe de altă parte, se pare că au crescut exigențele de calitate a celor care doresc să investească bani în construcția propriilor case. Românii sunt mult mai atenți materialele de construcții pe care le folosesc în astfel de proiecte.

Românii au construit mai puține case în prima parte a acestui an, 2023, numărul proiectelor noi, începute de persoane fizice, fiind în declin. Conform unei analize comparative, raportat la aceeași perioadă a anului trecut, scăderea a fost cu 26% în primul semestru al anului în curs. Potrivit IBC Focus, tendința de diminuare este generală în domeniul construcțiilor rezidențiale. Astfel, peste 8.811 de proiecte rezidențiale se află în diferite stadii de lucru după prima jumătate a anului la nivel național. Prin comparație, anul trecut, după primele șase luni, se aflau în construcție 10.000 de astfel de proiecte.

Dezvoltatorii de proiecte imobiliare preferă Timișul care conduce în clasamentul construcțiilor rezidențiale cu 1.459 de proiecte. Pe locurile următoare se clasează zona București – Ilfov, cu aproximativ 1.130 de proiecte și județul Cluj cu 977 de investiții în astfel de construcții.

Pe de altă parte, din analiza experților IBC Focus rezultă că au crescut exigențele de calitate ale celor care își construiesc locuințe. La construcția unor case este nevoie de aproximativ 2.500 de produse și repere, de la betonul din fundații până la prize și decorațiuni.

„Deși piața este în scădere în anul 2023, cei care construiesc acum nu sunt dispuși să facă rabat de la calitate și eficiență. De exemplu, 9 din 10 români care își construiesc o casă preferă să plătească un preț mai mare pentru soluții constructive care îi ajută să economisească ulterior bani la plata utilităților, potrivit unui studiu Victa.ro la care au răspuns 307 beneficiari care au început construcția unei case”, precizerază analiza celor de la IBC Focus.

Beneficiarii sunt mult mai atenți la calitatea materialelor

De asemenea, 89% dintre cei care își construiesc o casă susțin că sunt dispuși să plătească în plus pentru aceeași categorie de produse dacă sunt de o calitate superioară. Viitorii beneficiari pun accent pe durabilitatea produsului achiziționat, pe garanția oferită de furnizori, dar iau în considerare și recenziile altor clienți.

„Durabilitatea în timp a produsului, garanția oferită de furnizori, funcționalitățile și recenziile clienților sunt criteriile în funcție de care beneficiarii evaluează calitatea unui produs în construcții atunci când își fac propria casă. Cei mai mulți români se informează online când își construiesc o locuință și doar 1 din 5 folosesc expertiza arhitecților și a constructorilor ca prima sursă de informare”, a declarat Andrei Spătaru, CEO IBC Focus.

Specialiștii sunt ultimii la care apelează românii pentru informații

Chiar dacă lucrează cu un antreprenor general, cei care doresc să-și construiască o casă de locuit trebuie să ia o serie de decizii cu privire la materialele de construcții. De regulă, aceștia se informează înainte despre materialele necesare online, iar apoi solicită date suplimentare la magazinele de specialitate.

Surprinzător, numărul celor care aleg să vorbească cu un arhitect sau cu un constructor, solicitând un sfat de specialitate, este foarte mic. Doar unul dintre cinci beneficiari apelează la specialiști ca primă sursă de informare.

„Chiar și așa, online-ul devine esențial în strategia de comunicare a producătorilor și furnizorilor de materiale de construcții. Acest aspect este subliniat de faptul că 8 din 10 beneficiari caută informații suplimentare online pentru produsele și serviciile de construcții dorite, chiar și atunci când aceștia sunt într-un showroom de materiale de construcții. Cei mai mari producători și furnizori de materiale de construcții din România s-au adaptat acestui trend, astfel încât în ultimii ani se observă o creștere a interesului față de promovarea online nișată pe segmentul construcțiilor.”, arată analiza IBC Focus.