Robert Negoiță face scandal! Acuzații de ultima oră la adresa PSD

Robert Negoiță face scandal! Acuzații de ultima oră la adresa PSD

Nimeni nu l-a informat că va avea loc o ședință în care se va discuta despre el, și mai ales că va fi suspendat din partid. Astfel a caracterizat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, ce s-a întâmplat înainte de a fi suspendat, pe o perioadă de șase luni, din PSD.

Invitat la postul Digi24, edilul Sectorului 3 a comentat în termeni sarcastici suspendarea sa din partid. El a spus că practic cel care a vrut să fie suspendat a dorit în esență să-i ia locul, fără a nominaliza totuși pe cineva anume. 

Pe de altă parte, Negoiță afirmă că nu l-a luat prin surpindere această decizie.

"Nu e o chestiune care să mă fi surprins, dar sunt câteva chestiuni interesante pe formă, în sensul în care acel coleg care a cerut sancționarea mea a și preluat funcția. E în zona de penibil. Vreau să fie sancționat că în realitate îi vreau funcția. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu știu în ce măsură e statutar. A fost o ședință la care s-a discutat despre mine fără să mi se spună formal că se va discuta despre mine. 

Trebuie să mi se spună – Robert vom lua în discuție cazul tău, îmi spui dacă vrei sau nu să participi. 

La o ședință informală. La o ședință informală mănânci icre, o ciorbă, bei un păhărel, nu iei așa o decizie. 

Dar la ce se întâmplă în PSD aceste aspecte sunt derizorii. 

Senzația mea e că ce gândesc eu, în PSD, nu e e deloc singular, și există o temere să nu se extindă și să aibă și alții curaj să vorbească", a spus Robert Negoiță.