Mărturii absolute incredibile în referatul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după audierea a mai multor martori.
Oamenii povestesc cu exactitate momentul în care a pornit incendiul, cuvintele solistului trupei Goodbye to Gravity în secunda în care buretele de stâlpul din faţa scenei a luat foc, dar şi momentele cumplite în care tinerii se împingeau afară din club şi se prăbuşeau lângă uşă. Alţii ieşea cu părul şi hainele în flăcări, iar cei care erau déjà afară încercau să îi stingă cu mâinile goale.
Sunt declaraţii absolute terifiante ale oamenilor care au văzut iadul cu ochii. Mulţi dintre tineri se află la această oră în spital, în stare gravă, iar alţi 32 au decedat din cauza arsurilor de căi respiratorii.
Iată câteva pasaje din referatul procurorilor:
Martorul Dobre Victor-Adrian, privind aspectele esesnţiale ale cauzei declară următoarele:
„Eram orientat pe direcţia scenei cu privirea în jos moment în care Fieraru Valentin mi-a zis :”Uite bă a luat foc aia”. Eu am ridicat privirea şi am văzut că, colţul stîlpului de susţinere din stînga scenei luase foc cu flamă cât de cât mică, aproximativ 30 de cm, de la nivelul buretelui. Acesta era la început mică, însă în câteva secunde a ajuns până aproape de tavan. Formaţia a mai cântat câteva versuri după care s-a oprit, iar vocalistul a spus:”Asta nu cred că e ok.” În acel moment am fugit la garderobă , la intrare unde ştiam că există un extinctor. Aici Călin mi-a arătat extinctorul, care era în stînga pupitrului de la garderobă, l-am luat şi am vrut să vin spre locul incendiului. Am perceput în acel moment un zgomot de material care ardea şi o lumină puternică dinspre tavan. Din interior s-a auzit ca o bubuitură şi m-am gîndit automat la buteliile metalice.
Oamenii începuseră să iasă în număr foarte mare şi nu am avut cum să reintru în club. M-am întors către uşa cointainerul, împins fiind din spate de persoanele care ieşeau. Sub presiunea puhoiului de oameni s-a deschis şi a doua parte a uşii, iar eu am ieşit pe acea parte. Extinctorul mi-a căzut în partea dreaptă a uşii cum ieşi şi eu am scos telefonul …
Menţionez că după ce am ieşit eu şi încă aproximativ 10-15 persoane, oamenii s-au prăbuşit la uşă. Am început să tragem de oamenii căzuţi, în afară. Eu nu am văzut flăcări ieşind din club către container. Am scos mai mulţi oameni căzuţi în interiorul containerului, la început a fost mai greu deoarece erau unii peste alţii, însă ulterior a fost mai uşor. Din cei care reuşisem să ieşim în primă fază, câte doi trăgeam de persoanele din interior şi îi împingeam spre spate. La un moment dat, se formaseră două rânduri, unii îi trăgeau din club, iar alţii îi conduceau mai departe. Cred că am scos astfel vreo cincizeci de personae fără răni. Apoi au apărut oameni cu haine arse sau cu zone mai mici de arsură. Am continuat să–i tragem afară, apreciez eu vreo douăzeci treizeci cu răni mai uşoare. Şocul mare pentru mine a fost când a apărut un băiat cu părul lung care era părul în flăcări şi pe care am încercat să-l stingem cu mîinile goale. Apoi a părut un altul cu hainele arzând ca o torţă pe care l-am trântit jos şi l-am stins, cred, cu nişte geci de la cei din spate. Am mai tras din grămadă o persoană care era inconştientă, pe care l-am aşezat pe o parte şi am verificat dacă are gura încleştată şi i-am scos limba. L-am dat în spate şi am revenit.Am mai tras afară alte persone şi la un moment dat am observat că în partea dreaptă cum te uiţi la intrare se formase o grămadă de persone grase, unii mai mişcau alţii inconştienţi, însă toţi foarte arşi. Am început să tragem din ei, i-am pus în dreapta intrării. Am văzut că rămâneam cu bucăţi de piele în mână. Din interior a apărut cu o mână arsă colega mea Roxana, pe care am tras-o afară şi am mers cu ea afară până la gang unde am predat-o unei salvări. Acolo erau 4-5 salvări. Am revenit la intare în club şi am scos oameni foarte arşi din interior. L-am scos şi pe bodyguardul Florin care a venit pe picioare,, cu faţa arsă şi l-am dus până mai în spate la maşini. M-am întors, l-am găsit pe Călin la uşă, pe picioare şi fără răni grave şi am mers cu el puţin în spate.”
Martorul Kandra Bogdan-Alexandru, privind aspectele esesnţiale ale cauzei declară următoarele:
„Am observat cum scânteile produse de efectele pirotehnice, se izbeau efectiv de stîlpul de susţinere aflat în apropierea mea (stîlpul din stânga privind către scenă), fapt ce mi s-a părut ciudat.
De asemenea scânteile săreau şi cădeau si pe persoanele aflate în faţa scenei.
La aproximativ 30 de secunde de la pornirea artificiilor, solistul trupei a spus la microfon ”Cineva să aducă un extinctor!”, moment în care am observat faptul că stâlpul de susţinere aflat în apropierea mea, respectiv stâlpul din stînga privind către scenă, luase foc, de la o distanţă de aproximativ 2 m. faţă de sol, practic în treimea superioara, pe muchia stîngă orientată către scenă. În câteva secunde focul a ajuns la tavan, moment în care împreună cu prietena mea ne-am deplasat către iesire, în acelasi timp cu un val de 30-40 de persoane. Înainte de a iesi, am privit în spate şi am observat că focul cuprinsese tavanul.
Cât timp m-am aflat în interior, nicio persoană nu a adus niciun extinctor.”
Martorul Profeanu Ileana, privind aspectele esenţiale ale cauzei declară următoarele:
„Intrarea la acest eveniment a fost liberă, iar în momentul în care eu am ajuns, clubul care este destul de mic, era foarte aglomerat, aproximativ 250 – 300 de persoane.
În jurul orei 22.30, respectiv la aproximativ jumătate de oră de la prima melodie, membrii trupei s-au prezentat, ceea ce însemna că se pregăteau să încheie, iar la finalul melodiei, din partea stângă si din dreapta dreaptă a scenei au pornit efecte scenice, asemănătoare cu artificiile de tort, dar de o intensitate mai mare. Practic, pe scenă se afla montată o schelă metalică, un stativ de susţinere de forma unei pasarele pentru reflectoare. Practic, de pe cei doi stâlpi ai acestei pasarele tehnice a pornit câte un jet de artificii cu lungimea de 1,5- 2 m., la un unghi de 45 grade faţă de sol.