Declarații controversate! Cerințele președintelui Croației către Occident

Declarații controversate! Cerințele președintelui Croației către Occident Sursa: total-croatia-news.com

Zoran Milanovic inflamează din nou scena politică după ce a cerut public țărilor occidentale să țină cont de interesele Rusiei în cazul situației din Ucraina. Recent a declarat că Ucraina este una dintre cele mai corupte din lume, fapt care a dus la un scandal dimplomatic

Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic  a lansat acuze la adresa țărilor occidentale cărora le cere să ia în considerare interesele Rusiei, deoarece acestea au caracter statal. Declarația a fost făcută în contextul situației tensionate de la granița cu Ucraina.

„Este vorba despre interesele Rusiei, cu care este necesar dialogul în locul incitării la război pe care o vedem de mai multe săptămâni. Nu este vorba despre o chestiune legată de starea psihologică a lui Putin, aşa cum se încearcă să fie prezentată tot timpul, pentru că Rusia nu este Putin. Rusia va fi şi a fost înaintea lui Putin”, a declarat Zoran Milanovic pentru agenția EFE, citată de Agerpres.

Demnitarul Croat a respins public acuzațiilor că nu fi solidat cu NATO, dar că țara sa nu va participa la o strategie care, în opinia lui, este o greşeală

Ne puteți urmări și pe Google News

„Pot fi solidar cu Polonia şi Lituania, şi sunt, pentru că este vorba de ţări membre ale NATO. Ucraina nu este membră a NATO, acolo este altă istorie, o istorie complet diferită”, a mai spus preşedintele croat.

Scandal diplomatic

Președintele Croației a acuzat recent Occidentul că este responsabil pentru criza din Ucraina, ţară pe care o consideră ca fiind „una dintre cele mai corupte din lume”.

Declarația a stârnit reacții importante. „Preşedintele croat şi-a demonstrat dispreţul şi ingratitudinea faţă de ajutorul pe care Ucraina şi ucrainenii le-au oferit Croaţiei în lupta sa pentru independenţă şi în lupta împotriva incendiilor devastatoare de anul trecut”, a transmis Ministerul de Externe ucrainean într-un comunicat.

Premierul croat Andrej Plenkovic a fost nevoit să reacționeze pentru a nu stârni un scandal diplomatic. El a calificat declaraţiile lui Milanovic drept ruşinoase şi contrare politicii oficiale a guvernului de la Zagreb şi a transmis Kievului scuze.

Decizie mult criticată

Zoran Milanovic, în vârstă de 55 de ani, este preşedinte al Croației din 2020 și a ajuns la putere după ce a candidat din partea social-democraților. La câteva luni după ce a ajuns la putere, el l-a decorat pentru activitatea din timpul războiului de independenţă pe fostul general Zlatan Mijo Jelic, care a fost pus sub acuzare în 2016 de Tribunalul Penal Internaţional pentru crime de război comise împotriva bosniacilor.