Vladimir Cohn a fost scos din minți de atitudinea lui Meme Stoica, după ce oficialul a scandat trivialități la adresa echipei Dinamo
Vladimir Cohn, fost acționar al echipei Dinamo, nu se numără printre fanii lui Meme Stoica. Omul de afaceri a lansat un atac fără precedent la adresa oficialului de la FCSB, despre care a spus că ar trebui să fie împușcat. De asemenea, el a cerut suspendarea drastică a lui Stoica de către FRF sau LPF.
„Dacă aveam un asemenea angajat, l-aș fi împușcat direct! Cum e posibil să vedem un asemenea gest la un director sportiv al unui club de tradiție? Vă dați seama cum ar fi dacă Boban sau Maldini, de la Milan, să scandeze împotriva echipei cu care joacă? Nu ar mai călca în fotbalul italian niciodată în viața lor.
Federația și Liga ar trebui să-l suspende pe 200 de ani! Cum e posibil să jignești o altă echipă? Cum e posibil? E absolut inadmisibil! Mă miră pentru că Mihai Stoica nu e un prost, e dotat intelectual. Cred că e doar de întărâtare, de satisfacție a grupului care a venit acolo. Se duce Florinel Coman la culcare și se gândește «Bă, cum i-am înjurat pe ăia! Bravo, Meme!
În mod normal, dacă Gigi Becali e un om serios, ar trebui să-l dea afară instantaneu! Du-te, domne! Orice relație ai avea, un astfel de om îți strică ambientul pe care vrei să-l construiești. Gigi Becali vrea mai mult ca orice să aibă recunoaștere internațională.
E literă de lege. Dar cu asemenea oameni... Dar Mihai Stoica să facă așa ceva... Mă mir că Liga și Federația nu iau atitudine. Trebuie suspendat omul ăsta. Nu e îndemn la sportivitate, ci la o luptă mârșavă”, a spus Cohn la GSP Live.