Se împlinesc 28 de ani din momentul în care o mână de tineri au ocupat centru Bucureştiului şi au declanşat cea mai lungă manifestaţie din fostele ţări comuniste de după căderea Cortinei de Fier.
În seara zilei de 22 aprilie 1990, grupuri de tineri s-au adunat în Piaţa Univestităţii din Bucureşti ca să protesteze faţă de evoluţiile de după momentul 1989. În următoarele zile, numărul acestora s-a mărit considerabil, zeci de mii de persoane trecând în fiecare seară pe la „kilometrul zero al democraţiei”. La iniţiativa Ligii Studenţilor, condusă de Marian Munteanu, un student al Facultăţii de Litere perceput ca fiind liderul şi coordonatorul evenimentelor din acea perioadă, balconul Universităţii a fost deschis pentru oricine voia să-şi exprime punctul de vedere.
A fost momentul culminant al manifestaţiilor, sute de personalităţi şi oameni obişnuiţi trecând pe la „Tribuna Democraţiei”. Protestatarii au cerut libertate de exprimare, îndepărtarea fostei nomenclaturi comuniste de la putere şi judecarea celor vinovaţi pentru pierderile de vieţi omeneşti din decembrie ’89.
Sute de mii de oameni au trecut prin piaţă până în data de 13 iunie, când mişcarea a fost înăbuşită violent de minerii din Valea Jiului, chemaţi la Bucureşti, şi de forţele de ordine.
„Imnul golanilor”, provocat de Iliescu
Insulta preşedintelui de atunci, care îi cataloga pe protestatari drept „golani” şi „huligani”, a devenit cartea de vizită a celor din piaţă, care şi-au revendicat dreptul de a fi „golani de bună-credinţă”, „golani titraţi”, „mini-golani”, „golan muncitori” sau „golani alergici la roşu”.
Facultatea de Arhitectură a devenit „Facultate de golani”, iar „Imnul golanilor”, al lui Cristian Paţurcă, a răsunat în piaţă pe toată perioada protestelor. În fiecare noapte, „golanii” din piaţă cântau: „Mai bine haimana, decât trădător/Mai bine huligan, decât dictator/Mai bine golan, decât activist/Mai bine mort, decât comunist”. În piaţă s-au repetat obsesiv şi „Rugă” şi „Vino, Doamne” ale lui Vali Sterian.