DECIZIE de ULTIMĂ oră a GUVERNULUI. Poate duce ROMÂNIA în INFRIGEMENT

Guvernul a decis fără consultare publică suspendarea până la 1 ianuarie 2019 aplicarea taxării la groapă a deșeurilor cu 80 de lei pe tonă.

Acest lucru va  duce la intrarea României în infringement pentru nerealizarea reducerii cantității de deșeuri depozitate cu 50% până în 2020. Mai grav, avertizează ONG-urile din domeniu, din 2021 România va plăti până la 200.000 euro pe zi.

Guvernul a aprobat în ședința de azi Ordonanța de Urgență 48/2017, fără consultare publică, suspendând taxarea la groapă a deșeurilor, până în data de 1 ianuarie 2019. Taxa de 80 de lei pe tona de deșeuri are rolul de încurajare a colectării selective a deșeurilor și a reciclării. În acest sens, România se află pe ultimul loc din Uniunea Europeană, iar taxa intrată în vigoare după 3 ani de amânări, ar putea aduce disciplină în domeniu.

“Prin suspendarea acestei penalităţi, România se îndreaptă într-o direcţie total opusă pachetului European de Economie Circulară aprobat şi de Senat prin Hotărârea nr 3/2016 precum şi eforturilor depuse la nivel european pentru devierea depunerii la groapă a deşeurilor şi creşterea gradului de reciclare a deşeurilor. Suntem singura ţară din Uniunea Europeana care încurajează depozitarea deşeurilor la groapa”, se spune în comunicatul unui ONG.