DECIZIE IMPORTANTĂ a instanței în cazul MORȚII lui Gyuri Pascu

DECIZIE IMPORTANTĂ a instanței în cazul MORȚII lui Gyuri Pascu

Decizie importantă în cazul morții controversate a lui Ioan Gyuri Pascu. Tribunalul București a anulat sancțiunea dată de conducerea Ambulanței București împotriva medicului care a ajuns acasă la artist.

Decizie important în cazul morții lui Ioan Gyuri Pascu. Medicul Anca Dobre, cea care a răspuns primului apel de urgenţă în cazul lui Ioan Gyuri Pascu, a câștigat în instanță procesul cu conducerea Ambulanței București, care a acuzat-o de neglijență și a  sancționat-o, pe 29 septembrie, cu tăierea a 10% din salariu, timp de două luni.

Conducerea Ambulanței București anunțase, atunci, că măsura a fost luată deoarece doctorița a  mers la intervenţie fără echipamentul complet şi nu l-a pus pe pacient să semneze că refuză internarea.

Din datele aflate la dosarul în care medicul a dat contestat în instanță sancțiunea reiese că medicul Anca Dobre a făcut parte din echipajul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov care s-a deplasat în dimineaţă zilei de 26 septembrie 2016, orele 03.40 la adresa lui Ioan Gyuri Pascu. Motivul solicitării serviciului de ambulanţă a fost o depresie uşoară, fosta soţie pacientului afirmând că acesta are atacuri de panică.

În urmă discuţiilor purtate de medic cu pacientul, acesta acuză dureri la un genunchi care îl împiedicau să se odihnească şi o senzaţie de „nod în gât” datorită faptului că pacientului nu îi plăceau spitelele şi medicii. De asemenea, întrebat despre istoricul medical, pacientul a menţionat că suferă de diabet zaharat pe care îl ţinea sub control. Nici pacientul, nici fosta soţie a pacientului nu au menţionat antecedentele cardio-vasculare şi nu au prezentat documentaţia medicală.

Medicul Anca Dobre a măsurat constantele vitale ale pacientului şi acestea erau normale, a aplicat tratamentul corespunzător şi a continuat discuţiile cu pacientul despre diabetul zaharat şi durerea de genunchi până în momentul în care acesta a depăşit episodul de panică.

Medicul a părăsit locuinţa pacientului în momentul în care acesta se simţea bine şi avea parametrii vitali normali.

Că urmare a decesului pacientului care a survenit ulterior, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov a audiat-o pe Anca Dobre în cadrul comisiei de Disciplină, în dată de 29 septembrie 2016. Medicul  a explicat în faţă comsiei modul în care s-au desfăşurat intervenţia la domiciliul pacientului şi i-a fost comunicat verbal că nu există motive pentru a fi sancţionată.

În presă, în schimb, au apărut informaţii despre sancţionarea medicului Anca Dobre de către angajator, încă dinainte că acesta decizie să fie redactată şi comunicată medicului. Decizia de sancţionare nr. 496 din 11.10.2016 a fost transmisă la solicitarea medicului, în urmă constatării diminuării salariului.

Medicul Anca Dobre, prin avocatul Dragoş Iordache - Avocat Partener la S.C.A. Simion, Nere & Iordache a contestat această decizie de sancţionare. Astfel, Tribunalul Bucuresti a dispus, marți, anularea Deciziei nr. 496/11.10.2016 emisă de Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov. „Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 3500 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat în cuantum redus. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi Asigurări sociale”, se arată în decizia instanței.

Despre acest caz, Dragoș Iordache (foto), avocat Partener în cadrul S.C.A. Simion, Nere, & Iordache, a declarat: „Sancționarea doamnei doctor Anca Dobre de către Serviciul de Ambulanță București – Ilfov a fost dispusă în mod abuziv și nelegal.  În opinia noastră, decizia de sancționare a fost dispusă mai degrabă ca urmare a presiunii mediatice  și nicidecum pe situația de fapt, reală.  Argumentele noastre au privit atât nelegalitatea deciziei, aceasta fiind emisă cu încălcarea prevederilor codului muncii, cât și netemeinicia deciziei: doamna doctor Anca Dobre nu a încălcat nicio obligație prevazută în contractul de muncă, fișa postului sau regulamentul intern al angajatorului. Tribunalul București a reținut argumentele noastre ca fiind temeinice, soluția instanței fiind de a anula decizia de sancționare emisă de Serviciul de Ambulanță București – Ilfov”.