Camera Deputaţilor, for decizional pentru acest proiect de lege, a adoptat, miercuri, proiectul de lege prin care angajaţii din România vor avea acces, online şi neîngrădit, la datele proprii din Registrul de evidenţă a salariaților -REVISAL. Mai exact, angajații vor putea vedea, oricând, informațiile privind contractele de muncă şi vechimea, dar şi dacă angajatorii le-au plătit contribuțiile către stat.
Angajații trebuie să mai ştie că în Registrul de evidenţă a salariaţilor vor fi incluse, de acum înainte, şi informaţii despre nivelul şi specialitatea studiilor absolvite, pentru a veni în sprijinul celor care ocupă funcţii pentru care sunt obligatorii anumite calificări.
Propunerea legislativă modifică şi completează art. 34 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în sensul creării cadrului legal pentru ca salariaţi/ foştii salariaţi să poată accesa online registrul de evidenţă a salariaţilor cu privire la datele proprii. S-au înregistrat 274 de voturi pentru şi o abţinere.
Angajaţii vor avea acces la datele proprii din Registrul de evidenţă a salariaţilor
Potrivit proiectului, Registrul general de evidenţă a salariaţilor se completează şi se transmite inspectoratului teritorial de muncă în ordinea angajării şi cuprinde elementele de identificare ale tuturor salariaţilor, data angajării, funcţia/ ocupaţia conform specificaţiei Clasificării ocupaţiilor din România sau altor acte normative, nivelul şi specialitatea studiilor absolvite, tipul contractului individual de muncă, salariul, sporurile şi cuantumul acestora, perioada şi cauzele de suspendare a contractului individual de muncă, perioada detaşării şi data încetării contractului individual de muncă.
Registrul general de evidenţă a salariaţilor este accesibil online pentru salariaţi/ foşti salariaţi, în privinţa datelor care îi privesc. Dreptul de acces se limitează la vizualizarea, descărcarea şi tipărirea acestor date, precum şi la generarea online şi descărcarea unui extras din registru, prevede proiectul.
Mai mult, actul normativ stabileşte că vechimea în muncă şi/ sau în specialitate poate fi dovedită şi cu extrasul, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Metodologia de întocmire a registrului general de evidenţă a salariaţilor, înregistrările care se efectuează, condiţiile privind accesul online al salariaţilor sau al foştilor salariaţi la datele din registru, inclusiv condiţiile privind dovada vechimii în muncă şi/ sau în specialitate, precum şi orice alte elemente în legătură cu întocmirea acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, mai prevede proiectul.
Cum vor proceda salariații şi foștii angajați pentru a analiza datele online
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, se stabilesc procedura de acces online a salariaţilor sau foştilor salariaţi la datele din registrul general de evidenţă a salariaţilor modalitatea de generare şi descărcare a extrasului, precum şi condiţiile în care prin extras se poate dovedi vechimea în muncă şi/ sau în specialitate, potrivit dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, cu respectarea prevederilor legale privind protecţia datelor cu caracter personal, mai stabileşte actul normativ.
Fără birocraţie inutilă, fără proceduri greoaie şi consumatoare de timp, angajaţii din România vor avea acces, online şi neîngrădit, la datele proprii din Registrul de evidenţă a salariaţilor (REVISAL). Vor putea vedea, oricând, informaţiile privind contractele de muncă şi vechimea, dar şi dacă angajatorii le-au plătit contribuţiile către stat. Pentru ca toate acestea să se întâmple este nevoie doar ca proiectul USR adoptat astăzi de Parlament, iniţiat de deputata Cristina Prună, să devină lege prin promulgare de către preşedinte, transmite USR, informează Agerses.