DECIZIE de ULTIMĂ ORĂ a parlamentarilor legată de Comisia de anchetă a alegerilor din 2009

DECIZIE de ULTIMĂ ORĂ a parlamentarilor legată de Comisia de anchetă a alegerilor din 2009

Parlamentarii au decis în plenul reunit de miercuri ca lucrările Comisiei de anchetă a prezidențialelor din 2009 să se desfășoare și în perioada vacanței parlamentare, respectiv în intervalul 1 iulie - 1 septembrie.

Au fost 207 voturi „pentru”, 101 „împotrivă” şi 12 abţineri. Grupurile parlamentare ale PSD s-au pronunțat în favoarea prelungirii activităţii Comisiei. În schimb, parlamentarii PNL şi PMP au anunţat că se opun ca această Comisie să aibă activitate şi pe timpul vacanţei parlamentare. 

În urmă cu două săptămâni, birourile permanente reunite au aprobat prelungirea cu 60 de zile a activităţii Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009. 

De asemenea, vicepreşedintele Senatului Claudiu Manda anunţa atunci că a fost luată hotărârea ca unele persoane invitate la audierile Comisiei, care nu își permit să plătească drumul și cazarea, să le fie suportate cheltuielile de către Parlament.

Pe de altă parte, Parchetul General a dispus, ieri, clasarea dosarului în care s-au efectuat cercetări "in rem" după dezvăluirile jurnalistului Dan Andronic despre alegerile prezidențiale din 2009.

Clasarea rapidă a dosarului privind alegerile prezidențiale din 2009 devoalează tactica folosită de cei aflați în casa lui Oprea în 2009, consideră Dan Andronic, autorul dezvăluirilor despre întâlnirea din noaptea alegerilor. 

Ne puteți urmări și pe Google News