Decizie a judecătorilor de la ÎCCJ pe aplicarea deciziilor CCR privind prescripția. Au dispus încetarea procesului penal pentru 11 persoane

Sursa foto: Alexandersikov | Dreamstime.com

Decizie în premieră a judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție. Un complet de trei judecători de la Secția Penală a Înaltei curți a decis, vineri, 30 septembrie, să dispună încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției față de 11 persoane trimise în judecată de DNA.

Judecătorii ÎCCJ au tranșat vineri, pentru prima dată modul de interpretare a Deciziilor CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022 prin care art. 155 alin. 1 din Codul penal, privind intervenția prescripției penale, a fost declarat neconstituțional.

Aceasta este prima hotărâre a ÎCCJ de aplicare pe fondul cauzei a deciziilor CCR privind prescripția, deci de încetare a procesului penal.

Până acum, Înalte Curte a aplicat Deciziile CCR 297/2018 și 358/2022 doar la admiterea în principiu a contestației în anulare.

Judecătorii ÎCCJ au dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției

Altfel, Înalta Curte s-a pronunțat vineri, constatând încetarea procesului penal „ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale”, „cu referire la art. 155 alin. 1 Cod penal interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022”.

Decizia vizează pretinse infracțiuni săvârșite de foștii șefi ai Oficiului Național pentru Protecția Martorilor, precum constituire de grup infracțional organizat, abuz în serviciu, deturnare de fonduri, influențarea declarațiilor, obținerea ilegală de fonduri, desfășurate în perioada 2009-2015.

În toate cazurile celor 11 inculpați au stabilit că „încetează procesul penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale”.

De asemenea, în baza art.421 alin.1 pct.1 litera b Cod procedură penală respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și părțile civile Inspectoratul General al Poliției Române, „Cuncea Dan”-identitate protejata, Dumitriu Dumitru, Dumitriu Tomita, „Stoica Alexandru” si „Stoica Angela”-identitate protejată, împotriva aceleași sentințe.

De asemenea, cei din cadrul IGPR sunt obligați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea celorlalte apeluri rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, astăzi, 30 septembrie 2022, se arată în minuta sentinței, potrivit luju.ro.

Curtea de Apel Cluj a eliberat al doilea condamnat în baza deciziilor CCR privind prescripția

Curtea de Apel Cluj a admis contestația în anulare și au dispus eliberarea unui bărbat încarcerat pentru complicitate la înșelăciune, ce a fost condamnat în baza deciziilor CCR 297/2018 și 358/2022 privind prescripția.

Prin acest demers, Curtea de Apel Clujdovedește încă o dată că înțelege să respecte deciziile 297/2018 și 358/2022 ale Curții Constituționale privind prescripția, nu să aștepte dezlegarea de drept din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, cum au făcut numeroase alte instanțe.