Cum procedezi când decizia de pensionare te nemulțumește

Dacă ai primit acasă decizia de ieșire din activitate, dar constați că anumite cotizații nu ți-au fost luate în calcul, ai puțin timp la dispoziție ca să contești documentul. În plus, trebuie obligatoriu să parcurgi anumite etape

La ieșirea din activitate, un viitor pensionar depune la Casa de pensii de care aparține cu domiciliul un dosar care cuprinde, printre altele, foarte multe adeverințe de la locurile de muncă pe care le-a avut, ca angajat. În cazul în care, atunci când îi vine acasă decizia de pensionare, constată că nu i-au fost luate în calcul o parte din respectivele documente, pensionarul are la dispoziție o fereastră relativ scurtă de timp în care poate contesta calculele făcute de casele de pensii.

După 30 de zile, decizia necontestată e definitivă

Potrivit art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, „deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii şi de casele de pensie sectoriale pot fi contestate în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii, respectiv la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii”.

Important este și că, potrivit legiuitorului, Comisia Centrală de Contestaţii funcţionează în cadrul Casei Naționale de Pensii Publice (alin. 3). Atenție, însă, dacă pensionarul nu contestă decizia în acest termen de 30 de zile (inclusiv sâmbete și duminici!), după aceea nu o va mai putea face! Pentru că, după acest timp, decizia devine definitivă, prezumându- se faptul că destinatarul ei a fost de acord cu calculele făcute de casa de pensii (alin.4, art. 149).

Nu te poți duce direct în instanță

De asemenea, trebuie reținut că aceasta este o procedură administrativă prealabilă obligatorie în cazul în care pensionarul se consideră nedreptățit. Dacă nu trece prin această etapă, ci se adresează direct instanței, aceasta va respinge procesul pe motiv că a fost formulat prematur! Abia în situația în care pensionarul a contestat decizia, dar răspunsul Comisiei de Contestații de la CNPP nu l-a mulțumit, el se poate adresa instanței. Atenție, însă, și aici există un termen limită.

„Hotărârile pot fi atacate la instanţa judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare”, arată alin.2 din art.151 din Legea nr. 263/2010. Potrivit aliniatului 3 din același articol, deciziile care nu au fost atacate la instanţele judecătoreşti în acest termen devin definitive, iar calculul pensiei nu mai poate fi modificat.