Decesul marelui filantrop și promotor al olimpismului, Evanghelie Zappa. Cum au fost aruncate în aer relațiile româno-elene?

Evanghelie Zappa (1800-1865) este un nume de legendă pentru România dar și pentru olimpismul mondial. El a avut ideea regenerării Jocurilor Olimpice cu decenii înaintea lui Pierre de Coubertin, părintele Jocurilor Olimpice Moderne. Dar oare care e povestea acestui mare român de origine disputată (grec sau aromân) din regiunea Djirokaster, nu departe de  Epir?

Evanghelie Zappa - o viață dedicată României (23 august 1800-19 iunie 1865)

Evanghelie Zappa a văzut lumina zilei la 23 august 1800, la Labova, în regiunea Djirokaster, vecină cu Epirul istoric (regiune care e ca si Banatul împărțită, în cazul Epirului, între Grecia și Albania) dar a ajuns de tânăr în Țara Românească, fiind un om bogat și influent cu idei novatoare. A ajuns la un moment dat să fie naturalizat în România, în 1844, să aibă aici proprietăți funciare și active financiare importante. Încă de prin 1850, alături de Alexandros Soutzos (Alexandru Șuțu, poet romantic) a promovat ideea renașterii Jocurilor Olimpice grecești, pentru că Grecia devenise independentă.

Prima cerere oficială a fost depusă de către Evanghelie Zappa în 1856, iar primele Jocuri Olimpice ar fi trebuit să fie organizate la 25 martie 1857, ca simbol al Zilei Naționale a Greciei, 25 Martie 1821. A oferit 2000 florini aur pentru ca la Atena să se ridice Zappeionul, clădirea emblematică. Totuși, primele Jocuri Olimpice „Zappeene” au avut loc în 1859. Evanghelie Zappa a avut domeniul principal la Broșteni, Ialomița, el ajungând să fie apropiat și de domnitorul Unirii Alexandru Ioan Cuza

Evanghelie Zappa s-a stins din viață la 19 iunie 1865. Inițial, el dorea să fie înhumat la Broșteni, apoi după timpul necesar pentru exhumare, capul să îi fie dus la Zappeion iar restul corpului, în Labova natală, în Epir, azi în Albania, pe atunci, încă in Imperiul Otoman. Testamentul său va prilejui o luptă în justiție și diplomatică timp de aproape trei decenii. Practic, a fost o confruntare între sistemul de drept românesc și grec, între prevederile civile din legislația celor două state.

Evanghelie Zappa - „afacerea” testamentară

Să nu uităm că la moartea lui Evanghelie Zappa, România era sub garanția Marilor Puteri, iar Grecia era independentă. Deși relațiile la nivel de consulat erau încă de la 1828, Grecia fiind deja independentă, relațiile diplomatice la nivel de legație se stabilesc după proclamarea independenței României, ele debutând în anul 1881 în mod oficial.

Epopeea testamentară începe încă dinaintea morții lui Zappa. El și-a scris testamentul la 1860, iar în 1862, familia sa din Grecia, destul de numeroasă (Zappa nu a avut moștenitori direcți) l-a declarat alienat mintal prin decizia autorităților consulare grecești, dar partea română având autonomie internă nu a fost consultată, deci actul juridic grec nu putea avea putere juridică în România.Curatori au devenit fratelelui Anastasios și vărul său Constantin. Testamentul lui Zappa prevedea bani pentru Societatea Olimpică, pentru Academia Română, Ministerul Agriculturii avea și el pretenții la proprietățile funciare, știut fiind că străinii nu puteau deține terenuri în România dacă nu erau cetățeni.

O traducere cu probleme

Anastasie și Maria, fratele si sora lui Zappa au atacat testamentul, dar Constantin a reușit să protejeze moștenirea la care avea dreptul despăgubind-o pe Maria. Cazul se reia la moartea soției lui Anastasios care lasă drepturile sale, familiei numeroase iar Constantin încearcă să folosească toate doleanțele pentru a cere de la România independentă, moștenirea Zappa.

Testamentul scris în 1860 în greacă, este tradus de români în 1890 la MAE în mod oficial în română. Traducerea proastă făcută de românii care nu stăpâneau limbajul juridic grecesc a fost speculată de greci care doreau să dea de înțeles că Societatea Olimpică din Atena era parte a statului grec, deci avea drept la moștenire. Evident, juriștii români cu sprijin internațional au spus că Academia Română era recunoscută de statul român iar Societatea Olimpică nu putea emite pretenții fiindcă ea era expresia voinței testamentare a lui Zappa. Ori, dacă se contesta testamentul, se contesta însăși ființa Societății Olimpice.

Lucrurile se complică la moartea lui Constantin, care are și el succesorii săi. Statul român spune că pe teritoriul său, în 1892, aveau prioritate actele de stare civilă și nu drepturile de moștenire transmise între moștenitori în Grecia. Grecia a făcut apel la Marile Puteri, dar România a spus că este stat independent și că justiția din România e singura care se poate pronunța în cauze civile. Statul român s-a apărat spunând că Zappa însuși își exclusese rudele de la moștenire.

Epilog...

Statul român a spus că Zappa era naturalizat român și niciodată nu ceruse cetățenia greacă după 1829. Legislația românească prevedea că un stat nu putea deține în alt stat teren și imobile decât atât cât să găzduiască reprezentanțe diplomatice și consulare. Ori, statul grec nu putea să se substituie Societății Olimpice de la Atena.

În perioada 1892-1896, relațiile româno-elene au fost rupte. Tonul a fost dat de Grecia care și-a rechemat reprezentantul diplomatic, M. Paparigopol. România l-a rechemat și ea de la Atena pe diplomatul Duiliu Zamfirescu, celebrul scriitor al Ciclului Comăneștenilor, Viața la țară. Tănase Scatiu, Războiul.

În final, România a acceptat unele despăgubiri, plătibile Greciei, dar activele au rămas în România. Decizia instanței românești a fost că aceia care au revendicat moștenirea Zappa aveau doar „acte de notorietate”, nu și acte de stare civilă.