Oltchim Râmnicu-Vâlcea a câştigat aseară, cu 21-20, în faţa formaţiei Buducnost Podgorica, în primul meci din Grupa 1 principală a Ligii Campionilor.
Celebra antrenoare daneză Anja Andersen a debutat cu dreptul pe banca tehnică a echipei feminine de handbal Oltchim Râmnicu-Vâlcea. Oltencele au câştigat dramatic aseară, cu scorul de 21-20, în faţa formaţiei muntenegrene Buducnost Podgorica, la care evoluează celebra jucătoare Bojana Popovici.
Meciul a fost extrem de echilibrat din primul şi până în ultimul minut şi n-au lipsit nici momentele tensionate. Astfel, în minutul 36, Ozel a fost lovită de o adversară, fapt ce a înfuriat-o la culme pe antrenoarea Anja Andersen, care a intrat pe teren să protesteze!
Talida Tolnai, îngerul păzitor al vâlcencelor
Cele două echipe au mers cap la cap pe tot parcursul jocului. Oltchim a condus mai mereu, dar n-a reuşit să se desprindă la mai mult de două goluri. Handbalistele de la Buducnost au întors scorul prima dată în minutul 24 (8-9), iar apoi au avut un avantaj de două "lungimi" în repriza secundă (15-17, în minutul 48, şi 16-18, cu zece minute înainte de final). Elevele Anjei Andersen au reuşit însă să revină, iar finalul a fost unul de infarct. În minutul 58, vâlcencele con duceau cu 21-20, iar portarul Talida Tolnai a apărat extraordinar un atac al adversarelor. Pe contraatac, Meiroşu a tras în bară, dar în ultima fază a meciului, aceeaşi Tolnai a evitat golul egalizator al oaspetelor.
"Mulţumesc Domnului că sunt sănătoasă! Am debutat cu dreptul şi sper să o ţinem tot aşa. Pentru noi înseamnă foarte mult această victorie. Anja Andersen ne-a ajutat foarte mult, ne-a susţinut şi ne-a încurajat chiar şi atunci când am greşit", a spus Talida Tolnai la finalul meciului.
În celălalt meci din Grupa 1 principală, Krim Ljubljana a câştigat cu 30-26 partida de pe teren propriu cu Itxako.
În etapa viitoare, Oltchim va juca pe 12 februarie, în deplasare, cu Itxako.
FESTIVITATE
Huţupan, premiată
Luminiţa Huţupan-Dinu, fostul portar al echipei Oltchim Râmnicu- Vâlcea şi al naţionalei României, a primit aseară, în aplauzele celor 2.500 de spectatori prezenţi la partida cu Buducnost, trofeul pentru cel mai bun goalkeeper din lume.
"Vă mulţumesc din suflet tuturor şi vă rog să rămâneţi în continuare alături de aceste fete minunate. Ele au mare nevoie de încurajările voastre", a spus, vizibil emoţionată, Luminiţa Huţupan-Dinu.