Debut cu probleme pentru Argeș. Andone caută „jucătorul care să lumineze jocul”
- Iulia Moise
- 12 iulie 2025, 10:22
Bogdan Andone. Sursa foto: Facebook/ Fotbal Club BotoșaniNou-promovata FC Argeș, antrenată de Bogdan Andone, a debutat în actualul sezon al Superligii cu o înfrângere, scor 0-2, în fața Rapidului București. Partida s-a disputat la Mioveni, în condițiile în care stadionul „Nicolae Dobrin” este în proces de modernizare.
Andone: E greu să nu stai pe bancă, e greu de remediat greșelile
Deși nu a putut sta pe bancă din cauza unei suspendări, antrenorul piteștenilor, Bogdan Andone, a oferit o analiză detaliată a jocului și a trasat perspectivele pentru următoarele etape. În ciuda rezultatului nefavorabil, tehnicianul s-a declarat mulțumit de atitudinea elevilor săi, subliniind că echipa sa a avut momente bune în joc, dar a fost depășită de experiența adversarului.
„E greu să nu stai pe bancă, e greu de remediat greșelile. Trebuie să găsesc o cale să fiu mai liniștit. Jocul.... a câștigat echipa mai experimentată, cea care a gestionat mai bine momentele jocului. Am încercat apoi să găsim soluții pentru a marca. Din păcate, situațiile create în prima repriză nu au fost fructificate”, a declarat Andone la Digi Sport, în cadrul emisiunii „Fotbal Club”.
Antrenorul a comentat și faza celui de-al doilea gol al Rapidului, înscris de Louis Munteanu:
„Execuția a fost una bună, dar și norocoasă. Mingea a trecut printre picioarele a doi-trei fundași, iar asta arată și lipsa de concentrare în defensivă. Din păcate, astfel de detalii fac diferența la acest nivel.”
Ritmul și valoarea individuală, net superioare în Superligă.
Referindu-se la diferențele dintre liga secundă și primul eșalon, Andone a recunoscut că intensitatea, ritmul și valoarea individuală sunt net superioare în Superligă.
„Am spus din prima zi că Liga 1 este cu totul altceva. Nu avem voie să facem greșeli, trebuie să fim pragmatici și să știm să gestionăm momentele importante. Dacă vrem să ne păstrăm locul în prima ligă, trebuie să adunăm puncte, chiar și din meciuri în care nu jucăm spectaculos,” a adăugat acesta.

FC Argeș / sursa foto: Facebook
În ceea ce privește strategia pe termen scurt, tehnicianul a precizat că etapa a 8-a va reprezenta un punct de evaluare: „Până atunci, vom încerca să jucăm un fotbal plăcut. Dacă nu reușim să acumulăm puncte, vom trece la un stil pragmatic, mai puțin spectaculos, dar eficient. La finalul etapei a 8-a vom trage linie și vom lua deciziile necesare.”
Andone: Avem nevoie de un mijlocaș ofensiv
În următoarele șapte etape, FC Argeș va avea parte de adversari dificili: Universitatea Craiova (deplasare), CFR Cluj (deplasare), Csikszereda (acasă), FC Botoșani (deplasare), Oțelul Galați (acasă) și FCSB (deplasare).
Antrenorul a mai menționat nevoia urgentă de întăriri în zona ofensivă:
„Avem nevoie de un mijlocaș ofensiv, un număr 8 sau 10, care să aducă un plus de creativitate și să ajungă la finalizare. Am căutat un astfel de jucător încă din iarnă, dar cei identificați au fost ori prea scumpi, ori ne-au refuzat.”
În ciuda debutului dificil, FC Argeș își propune menținerea în prima ligă și conturează o abordare lucidă și realistă pentru etapele următoare, mizând pe atitudine, adaptabilitate și eventuale întăriri.