Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, după celebrul proces numit Brexit, este privită strict ca o înfrângere a statului care părăsește Uniunea, ba mai mult, tipul de negociere actual în zodiac Barnier vizează o pedepsire a celui care pleacă, pentru ca Brexitul să coste, să doară și să nu creeze un efect de domino sau o atracție a altor state pentru un asemenea proces.

O abordare nepotrivită, care trebuie revizuită, pentru că în cazul Brexit, ambele părți pierd. Pe de altă parte, reflecția este mai puțin îndreptată să stabilească cum va arăta Europa fără Marea Britanie, după Brexit. Pentru că nu va fi aceeași Uniune Europeană în care am intrat, în 2007.

Mai întâi, cea mai acută întrebare este dacă UE fără Marea Britanie va mai fi aceeași Europă angajată în relația transatlantică. Alegerea lui Donald Trump la Washington și politicile sale neconvenționale, originale, împreună cu Brexitul au făcut o Europă sceptică și tot mai distantă de NATO și America. A declarat-o doamna Merkel, că Europa trebuie să-și construiască propria cale, după prima întâlnire cu liderul de la Casa Albă.

O aplică Emmanuel Macron - profitând de singularitatea prezenței sale pro-europene în spațiul public din cauza problemelor interne ale formării coaliției și guvernului în Germania - împingând înainte planul Armatei Europene, separată de NATO și de America, chiar dacă fără Marea Britanie, 80% din investițiile în apărarea Europei sunt din afara UE – la SUA, UK, Turcia. Macron desconsideră acordul de la Roma din mai 2017 - declarația care a lansat reflecția pentru viitorul UE, o declarație ce marchează angajamentul de complementaritate a UE și NATO - pe motiv că nu a fost semnatar al ei, fiind ales ulterior.

Până într-acolo încât secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a făcut avertismentul puternic, înaintea ministerialei Apărării de săptămâna trecută, ca Europa să se oprească. E adevărat că ieșirea Marii Britanii a creat o UE cu un singur stat membru al Consiliului de Securitate și un singur stat nuclear, Franța, de unde un nivel de ambiție crescut al acesteia de a prelua controlul apărării și securității pentru a contrabalansa propriile probleme economice interne prin grandoarea preluării controlului și curățeniei pe care poate s-o facă, în numele Europei, în fostele colonii, cu avantaje evidente.

În al doilea rând, ieșirea Marii Britanii din UE transformă orice inițiativă franco-germană în literă de lege. Asta pentru că și la nivelul deciziilor cu dublă majoritate - către care se împing mai toate politicile comunitare, sub amenințarea că drumul integrării mai departe va continua fără contestatari – minoritatea de blocaj trebuie să reunească următoarele 13 state ca mărime din UE.

Lucru cvasi-imposibil. Aproape de nedepășit ca și condiție, fără o renegociere a drepturilor și ponderii de vot în interiorul UE după Brexit! Nu cred că e nici în interesul Franței și al Germaniei ca să transforme UE într-o afacere bilaterală, franco- germană. Așa cum nici varianta împărțirii Europei în membri fondatori și restul nu e un lucru de salutat, cum nici împărțirea în Noua Europă și Vechea Europă a lui Robert Kagan nu a fost de bun augur ( sau a NATO în americani de pe Marte și europeni de pe Venus).

Nici împărțirea germană în Nordul auster și riguros economic și Sudul visător și boem în cheltuielile publice nu e o împărțire corectă, iar aici Berlinului îi va lipsi Marea Britanie cu propria sa propensiune spre rigoare și piață liberă.

Diviziunile de orice tip vor rupe Europa, UE nu va mai fi la fel, oricât spirit comunitar va mai rămâne. Pe de altă parte, menținerea actualelor ponderi de vot și înclinația spre politica de putere într-un realism dur și pur, și de Mare putere la nivel global, nu pot duce, în cazul UE fără Marea Britanie, decât la polarizarea pe o falie franco-germană a statelor UE.

Într- adevăr, în afara subiectelor convenite, orice divergență de abordare între cei doi mari se replica la nivelul unor poziționări de falie în jurul celor doi actori, formula unui sistem cu doar două puteri majore creând, în mod automat, această reacție pragmatică și realistă. Asta înseamnă noi falii în Europa, rupturi și formule de alianțe în alianță, care nu avantajează deloc unitatea, solidaritatea și coeziunea în UE.

De aceea cred că e importantă astăzi o reflecție foarte serioasă în privința Uniunii Europene după Brexit. Asta pentru a crea deja o platformă de idei și un construct strategic care să fie prezentat, la 9 mai, la Sibiu, în timpul președinției României a Consiliului UE din primul semestru a lui 2019, pentru ca noua reașezare după Brexit să fie cea a unei Uniuni Europene fără Marea Britanie, dar a unei Europe care să o conțină, mai departe, cu apărarea rămasă sub responsabilitatea NATO, chiar dacă responsabilitarea componentei europene a Alianței ar urma să crească, pe măsura atingerii dezideratului de investire a 2% din PIB în Apărare.