Deac şi Ioniţă, dezamăgirile din Bundesliga

Aflaţi la primul sezon în campionatul Germaniei, Ciprian Deac şi Alexandru Ioniţă, au fost criticaţi aspru de publicaţia "Bild" pentru evoluţiile lor de la Schalke 04, respectiv FC Koln.

Deac (25 de ani) a jucat doar două meciuri în Bundesliga în acest sezon, el ajungând vara trecută la Gelsenkirchen, de la CFR Cluj, în schimbul a 3 milioane de euro. Alexandru Ioniţă (21 de ani) a bifat opt partide pentru "ţapi", intrând mereu pe teren de pe banca tehnică, însă nu a reuşit să marcheze sau să paseze decisiv. "Deac nu a reuşit să se impună, cu toate că mijlocaşiilui Schalke nu au fost deloc în formă în formă în acest sezon", sunt de părere jurnaliştii germani, care l-au luat la ţintă şi pe Ioniţă, precizând: "Nu are valoare de Bundesliga. A jucat puţin şi nu a realizat nimic".

Pe lista jucătorilor care au dezamăgit în acest sezon în Bundesliga mai sunt jucători ca Ryan Babel, Andrezinho, Marko Arnautovic, Simon Kjaer, Gerald Asamoah sau Mauro Camoranesi.