Pe 15 ianuarie, în fiecare an, începând din 2010, sărbătorim Ziua Culturii Național, o sărbătoare menită să promoveze arta, cultura și efortul academic. Ziua a fost aleasă în mod special, fiind data la care s-a născut poetul Mihai Eminescu cea mai importantă voce a poeziei românești – „Luceafărul poeziei românești”, așa cum mai este cunoscut.
Mai puțin cunoscut este că sintagma „Luceafărul poeziei românești” a fost lansată la înmormântarea poetului, într-un necrolog publicat în „Adeverul” din 18 iunie 1889, de un jurnalist, astăzi, căzut în uitare. Constantin B. Stamatin – Nazone:
„Luceafărul poeziei române, Mihai Eminescu, s-a stins. Veste dureroasă, veste sfâşietoare, pentru aceia care l-au cunoscut, l-au simţit, l-au înţeles şi l-au iubit. Sunt morţi în faţa cărora nu mai poţi plânge şi nu mai poţi găsi cuvinte ca să-ţi destăinuieşti durerea. Lacrimile ţi se istovesc şi Gândul ţi se ţintuieşte spre fiinţa scumpă. Nu-ţi vine, nu poţi crede realităţii crude! (…). Înlănţuit de mizerie în toată viaţa lui, el a râs de ea, lăsându-i dispreţul drept orice necaz, şi avându-şi gândul în lumea închipuirei. Poeziile lui Eminescu sunt pentru noi cea mai nepreţuită moştenire, pe care o vom păstra ca amintirea simţirei cele mai puternice şi gândirii celei mai înalte, turnată în cea mai frumoasă formă şi în cea mai curată limbă românească”.
Dacă pentru noi, Constantin B. Stamatin este un cvasi-necunoscut care nu a lăsat prea multe urme (poate și din cauza vârstei tinere la care s-a stins, doar 33 de ani, bolnav de ftizie), în epocă lucrurile stăteau cu totul altfel.
Descendent al unei vechi familii boierești din Focșani ale cărei legături duceau până la neamul domnitorilor moldoveni Movilă, Constantin B. Stamatin a ales să facă o carieră de gazetar în București.
Gazetar și pamfletar talentat
A făcut gazetărie la Adeverul, numele apărându-i între redactorii care au pus bazele celei de-a doua serii a ziarului, alături de Gr. Ventura — prim-redactor, directorul politic al ziarului – Al. V. Beldiman, I.S. Spartali — traducător de romane-foileton și I.Hussar — redactor al părţii politice din 1889.
Concomitent cu colaborarea la „Adeverul”, a scos și „Tocila”, revistă de pamflet politic, foarte gustată, în care erau ironizați toți oameni politici ai vremii. Având o „tipăritură aleasă” și desene realizate un caricaturist celebru, Constantin Jiquidi, revista, fiecare ediție era dedicată unui politician. Caricatura apărea mare, pe prima pagină, semnată JIC (Constantin Jiquidi), iar cei care o vedeau puteau fi siguri că respectivului îi era dedicat și un pamflet în versuri, semnat Nazone. Pana ascuțită a celor doi i-a înțepat pe Ion Brătianu, Lascăr Catargiu, Alexandru Lahovary, G.Gr. Cantacuzino – Nababul, P.P. Carp, dar și pe regele Carol I ori pe nepotul său, Ferdinand. Antimonarhist declarat, n-a scăpat nici un prilej să ironizeze tânăra monarhie și pe reprezentanții săi.
Client fidel al cafenelei Capșa
Om de lume, tânărul gazetar frecventa cercurile mondene ale Capitalei, locuri din care își extrăgea informațiile și dezvălurile pentru articole. Îl regăsim, de exemplu, printre clienții de la Capșa, alături de Duiliu Zamfirescu, Nicu Filipescu, directorul- ziarului „Epoca”, fratii Constantin, Ion si Tony Bacalbasa, Nae T. Orasanu – Nichipercea, directorul unor gazete de satiră politică, Victor Ionescu (fratele lui Tache Ionescu) sau I.L. Caragiale, fondatorul „Moftului român”, în descrierile lui Mișu Văcărescu, Claymoor.
Autorul portretelor vechilor gazetari
Lui Constantin B. Stamatin – Nazone, îi datorăm și o scurtă contribuție la istoria gazetăriei românești. Este vorba de o broșură de câteva zeci de pagini, „Profile”, în care sunt prezentate portretele unora dintre cei mai importanți gazetari din acele vremuri, printre care C. Mille, Alexandru Macedonski, Alecu Beldiman, Traian Demetrescu, Mina Minovici, Mișu Văcărescu – Claymoor, frații Bacalbașa etc.
Și pentru că îi datorăm acest articol lui Eminescu, să vedem ce spune Nazone, în „Profiluri”, despre Macedonski, cu referire la atacul lansat de acesta la adresa poetului national.
A sfârșit singur, bolnav de ftizie
Bolnav de tuberculoză, ftizie, boală necruțătoare în acele vremuri, Constantin B. Stamatin – Nazone renunță la viața din București și la cariera de gazetar și se retrage pe meleagurile natale, la Focșani, unde moare în 1896, la vârsta de 33 de ani. Informația este publicată în lucrarea „Elita unionistă din Focșaniul Unirii. Istorii. Destine. Patrimoniu” de Silvia Vrânceanu și Dan Nichita. Burlac convins, nu a avut familie și nici copii, sfârșindu-și zilele singur.