De Rusalii, cazare mai ieftină cu 20% pe litoral

De Rusalii, cazare mai ieftină cu 20% pe litoral

Cea mai aglomerată staţiune rămâne Mamaia, unde sunt aproximativ 5.000 de turişti. Hotelierii au scăzut preţurile ca să atragă clienţi.

Litoralul românesc atrage din ce în ce mai puţini turişti. Chiar dacă au la dispoziţie o mini-vacanţă de Rusalii, românii nu se mai dau duşi de acasă. Anul trecut, în luna iunie, Asociaţia Litoral comunica un număr oficial de 24.110 de turişti.

Numărul lor este de numai 12.100 anul acesta, din care 945 sunt străini. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Constanţa au declarat că cei mai mulţi turişti, aproape 5.000, sunt cazaţi în staţiunea Mamaia. În top urmează staţiunile Mangalia şi Vama Veche, cu aproximativ 2.300 de "musafiri" fiecare. Nici măcar programele "Litoralul pentru toţi" sau "O săptămână la mare", care au oferit sejururi ieftine, nu au umplut hotelurile de pe litoral în această perioadă.

Vama Veche, cea mai ieftină staţiune

Ne puteți urmări și pe Google News

Tarifele de cazare au rămas aceleaşi ca în sezonul trecut, ba chiar unele hoteluri au făcut reduceri între 10 şi 20%. În Mamaia, cazarea costă între 35 şi 40 de euro pe noapte, la un hotel de trei stele. La patru stele, între 42 şi 70 euro/ noapte, în funcţie de etaj sau de peisajul pe care îl vezi pe fereastră. Pentru o cameră de cinci stele, un turist trebuie să plătească şi 100 euro pe noapte. În Neptun-Olimp, la un hotel de două stele, plăteşti 900 de lei pentru cinci nopţi. Preţul e valabil pentru două persoane. Vama Veche rămâne cea mai ieftină staţiune, unde un pat costă între 50 lei/noapte şi până la 150 lei.

Cu ce ne aşteaptă marea: cu alge

De la Mamaia la Vama Veche, apa mării a căpătat un aspect verde păstos, iar plajele sunt invadate de munţi de alge urât mirositoare. Peste 2.000 de tone de plante au fost colectate până acum de echipele de la Apele Române. Proprietarii mai multor terase, disperaţi că n-au clienţi din cauza mirosului, au dat o mână de ajutor la strângerea algelor putrezite. Reprezentanţii Apelor Române au spus, ieri, că "prezenţa masivă a algelor în apa mării nu este dăunătoare sănătăţii turiştilor".

BÂLEA LAC

Serbările Zăpezii, la douăzeci şi un pic de grade

Poate părea ciudat ca, în mijlocul lunii iunie, să trebuiască să-ţi pui în bagaj şi haine groase când pleci la munte. Organizatorii Serbărilor Zăpezii de la Bâlea Lac spun că sunt absolut necesare. În minivacanţa de Rusalii nu trebuie să pierdeţi acest eveniment, care începe astăzi şi se va încheia mâine seară. Vă aşteaptă, pe lângă o bere rece şi un grătar numai bun, un volei sau un fotbal pe zăpadă, un circuit de snowmobile şi paintball. Vor avea loc şi tradiţionalele probe, ştafeta Bâlii şi trasul de frânghie pe zăpadă, la care se adaugă şi zborurile cu parapanta.

Focuri de tabără şi de artificii

Seara, de la ora 18.00, toată distracţia de va muta la Bâlea Cascadă, unde vor fi organizate o expoziţie foto din Munţii Făgăraş, dar şi un program de dansuri populare şi un concurs de karaoke. Seara va fi încheiată de un foc de tabără şi unul de artificii. Mâine se vor deschide pârtiile de la Iezerul Caprei şi la Bâlea Lac, organizatorii dând asigurări că se schiază la fel ca iarna. Pentru plimbăreţi, o drumeţie pe creasta Munţilor Făgăraş, de la ora 11, a fost inclusă în program. CITIŢI ŞI:

  • Rusaliile, cea mai veche sărbătoare creştină