DE NECREZUT: Cum a scăpat cu viață o femeie care s-a aruncat în apă ca să se SINUCIDĂ
- Georgeta Petrovici
- 4 februarie 2014, 23:06
O femeie care a vrut, în această seară, să-şi pună capăt zilelor, dar a scăpat cu viaţă. “Nu mai pot, nu mai pot”, repeta femeia când a fost scoasă din apă. De fapt se revolt ape faptul că nu a reușit să se omoare.
Femeia s-a aruncat în apa canalului Bega jurul orei 21,3o, în zona podului Mihai Viteazul de la Calea Dorobanţilor din Timişoara. Nu s-a înecat. Imediat ce au ajuns în contact cu apa hainele groase cu care era îmbrăcată s-au umflat cu aer și au ţinut-o la suprafaţă. Femeia a plutit în derivă pe apa rece din canal minute în șir, până ce a fost observată de un bărbat care a sunat imediat la 112. Pompierii militari sosiţi la faţa locului au reuşit să o agaţe cu o cange şi să o tragă la mal. A fost preluată imediat de un echipaj de la Ambulanţă care i-a acordat primul ajutor,. În timpul manevrelor, femeia s-a plâns: “nu mi-a ieşit nici de data aceasta”. Ea a fost transportată la Spitalul Clinic Municipal Timişoara.