De mâine la Pro TV: Călinescu preşedinte

De mâine la Pro TV: Călinescu preşedinte

Povestea din „Anticamera“, cel mai nou serial produs de MediaPro Pictures, în care Florin Călinescu vine la putere în rolul preşedintelui Boerescu, va ocoli parodierea actualei clase politice româneşti.

Producţia ce debutează mâine, de la 22.30, la Pro TV, „nu se leagă de cineva anume, nu este un film biografic, nu se referă la un preşedinte, un senator, un voievod. Acţiunea se întâmplă în România, numele sunt româneşti, dar vorbim despre arhetipuri - corupţie, lăcomie, prostie“, a explicat Călinescu. „Este un produs strict de ficţiune, care se apleacă asupra tarelor clasei politice de când s-a sistematizat ea în România, de pe la 1850, să zicem“, conchide acesta.

La bătaie cu fotbalul

Potrivit producătorilor serialului, preşedintele Boerescu este înzestrat cu o minte sclipitoare, lucru care-l ajută să iasă din cele mai surprinzătoare situaţii şi să urzească cele mai diabolice, dar şi amuzante planuri.

Printre personajele din jurul şefului de stat interpretat de Călinescu se numără Alex Popa (interpretat de Dragoş Stemate), prim-consilierul cinic, dar cu scrupule, al preşedintelui. Tot un apropiat al lui Boerescu este şi Haralambie (Haralambie Gromoş- teanu), un aghiotant care joacă mai degrabă rolul unui bodyguard naiv şi devotat. Scopul acestuia este să-l servească pe preşedinte, iar orice misiune îndeplinită contribuie la mulţumirea sa.

Jocurile de culise din „Anticamera“, ingrediente de bază în reţeta producţiei, se vor desfăşura pe un segment orar rezervat în mod obişnuit dezbaterilor sportive ce urmează meciurilor din Liga I de fotbal. Astfel, „Anticamera“ se va bate cu nişte cunoş tinţe mai vechi din serile de duminică, precum „Fluier final“ (Kanal D), „Minutul 91“ (TVR 1), „Realitatea sportivă“ (Realitatea TV) sau „Fanatik Show“ (Telesport).

Interesant este că însuşi Florin Călinescu era unul dintre obişnuiţii serilor petrecute de microbişti în faţa televizorului, la „Procesul etapei“, pe acelaşi segment orar şi tot la Pro TV, între 2003 şi 2004.

Ne puteți urmări și pe Google News