De la webdesigner în Bucureşti, la stewardesa familiei regale din Emiratele Arabe

A fost stewardesa familiei regale, a urmat şcoli prestigioase de bune maniere şi a călătorit în nu mai puțin de 89 de ţări. Sunt doar câteva din „isprăvile” cu care se mândreşte românca Andreea Ştefănescu, care a ajuns, de pe urma unui pariu pierdut cu colegii de muncă, stewardesă la o companie aeriană din Orientul Mijlociu, potrivit antena3.ro.

La începutul anului 2010, Andreea semna condica pentru o societate din Capitală ca webdesigner. Un pariu încheiat cu colegii de muncă avea să-i schimbe pentru totdeauna viața. A ajuns să susțină un interviu de recrutare în fața mai marilor unei companii aeriene din Orientul Mijlociu. În cele din urmă, a ajuns însoțitoare de zbor în Dubai.

„A trebuit să învăţ foarte multe într-un ritm foarte rapid, nu este loc de greşeli. Pasagerii avionului regal erau atât de importaţi, încât comportamentul trebuia să fie unul exemplar. Trebuia să ştie să asculte şi să nu îşi impună propriile opinii, să confere călătorilor securitate şi confort (...)  

Nu puteam să îmi fac planuri cu nimeni, felul în care primeşti un apel este cu maxim 12 ore înainte de a decola, se poate întâmpla mult mai repede şi în momentul în care pleci bagajul este pregătit pentru o lună, pentru două zile, pentru 20 de zile, pentru 60 de zile, nu ştii când te vei întoarce şi nu ştii în ce ţări vei ajunge”', a mărturisit tânăra despre experienţa uluitoare a cărei protagonistă a fost.

Șase ani a lucrat românca pentru familia regală din Emiratele Arabe, după ce a fost recrutată de aviația privată. „Probabil puțini știu că înainte de fiecare zbor primim un profil al pasagerului VIP, cel care este, în general, proprietarul avionului privat cu care zburăm. Înainte să încep să zbor am avut training. Trainerul din Elveția ne-a întrebat: care credeți că este șeful vostru? Iar noi am răspuns: șeful avionului. Și trainerul ne-a zis: greșit, o să vă pierdeți toate jobul fiindcă voi credeți asta. Șeful vostru este soția șefului avionului, dacă nu vă înțelegeți bine cu ea, sigur vă pierdeți jobul. Problema era cum o identificăm pe soția șefului avionului. În șase ani de aviație și în peste 500 de zboruri, n-am dat niciodată greș în a o identifica. Pentru că femeia respectivă avea o asemenea prezență în momentul în care intra în avion, care mă fascina. Nu era vorba de brandurile pe care le purta, pentru că niciodată nu venea plină de genți sau bijuterii, era pur și simplu ce emana în momentul în care pășea în avion. Asta m-a fascinat și m-a făcut să aflu mai multe”, povestește Andreea.