La 90 de ani de la nașterea cineastului Sergei Paradjanov, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica aduce în premieră, la București, filmul biografic „Paradjanov”, propunerea Ucrainei la Oscarul pentru Cel mai bun film străin.
La proiecția din cadrul competiției Cinepolitica vor lua parte renumitul actor și regizor Serge Avedikian, co-regizoarea Olena Fetisova și producătorul Volodimir Kozyr. Ediția a treia va avea loc între 8-13 aprilie, la Cinema Studio, Elvira Popescu și Union.
Proiectat în peste zece festivaluri mari, inclusiv la Karlovy Vary și Toronto, Paradjanov e „o biografie neconvențională despre un artist neconvențional”, cum o descrie „The Hollywood Reporter”. Serge Avedikian joacă rolul excentricului artist de origine armeană pe care l-au admirat Federico Fellini, Andrei Tarkovski sau Marcello Mastroianni. Regizorul a avut o viață tumultoasă, fiind arestat de trei ori, dus în lagăre de muncă și în închisoare și pus pe lista neagră a cinematografiei sovietice, pe baza unor acuzații precum homosexualitate sau dare de mită. Spectaculos, Paradjanov bifează câteva dintre momentele-cheie din viața cineastului născut în Georgia, printre care și realizarea filmelor care i-au marcat cariera: Umbrele strămoșilor uitați (1968) sau Culoarea rodiei (1964).
În fosta URSS, în anul 1979, se întoarce și Les Interdits/ Friends from France, de Philippe Kotlarski și Anne Weil, un film intrigant despre „refuzniki”, evreii hărțuiți de serviciile secrete ruse pentru că încercaseră să părăsească teritoriul sovietic. Doi veri francezi, Carole (Stéphanie Sokolinski) și Jérôme (Jérémie Lippmann), se îndepărtează de grupul organizat cu care veniseră în vizită la Odessa pentru a descoperi o altă lume, absurdă și brutală.
Cu un subiect controversat vine și The German Doctor / Wakolda, o dramă argentiniană de Lucía Puenzo despre renumitul doctor nazist Josef Mengele, cel care a condus experimente năucitoare pe evreii din lagărul de la Auschwitz. Propunerea Argentinei la Oscar pe 2014 îl urmărește pe Mengele (Àlex Brendemühl) în anii 60, fugar în Patagonia, când i se redeschide apetitul pentru experimente. În distribuție apare și Natalia Oreiro.
În competiție va rula, în premieră, și nigerianul Half of a Yellow Sun, regizat de Biyi Bandele. Cu Chiwetel Ejiofor, actorul nominalizat la Oscar pentru rolul din 12 Years a Slave, și actrița Thandie Newton (Crash) în rolurile principale, filmul este o poveste de dragoste emoționantă despre tineri prinși în războiul civil din Nigeria.
Alături de cele patru titluri, în competiția Cinepolitica 2014 vor rula și The Square, nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun documentar, Neighbouring Sounds, de Kleber Mendonça Filho - propunerea Braziliei la Oscar, documentarul Fire in the Blood, regizat de Dylan Mohan Gray și narat de William Hurt, și Occupation: the 27th Picture, în regia lui Pavo Marinković.