EVZ a găsit în arhive date despre averea cu care a pornit în viaţă socrul milionarului Gabriel „Puiu“ Popoviciu: câteva oi. Partidul i-a dat restul. ION DINCĂ. Îl ştia întreaga Republică Socialistă Română. Era „alintat“ „Te-leagă“. Nu e greu de închipuit de ce nici pentru cei care n-au apucat „Epoca de Aur“. A „luptat“ pentru idealurile „clasei muncitoare“, fiind unul dintre pilonii regimului care a adus românilor o viaţă de privaţiuni.
Ambele sale fiice locuiesc acum în Statele Unite ale Americii, ţara „duşmănoasă“ Republicii Socialiste România, unde a făcut „Te-leagă“ carieră. Drumul lui Ion Dincă în „partidul şi statul nostru“ a pornit de jos. De la talpa ţării. De la câteva animale în bătătura părintească.
Gabriel „Puiu“ Popoviciu, discret milionar de tranziţie, e unul dintre cei doi gineri ai lui Dincă. Celălalt, Nicolae Badea, numărul unu de la echipa de fotbal Dinamo, e şi el multimilionar. În dolari. Bani capitalişti.
Socrul a luptat pentru o societate egalitară şi abolirea proprietăţii individuale. Ginerii, în schimb, au sfidat ideologia tatălui socru, acumulând proprietăţi fabuloase. Dacă ar fi trăit în anii ’50, Puiu Popoviciu ar fi fost „duşman de clasă“ şi cu greu ar fi scăpat de furia unora ca „tata-socru“.
„Ca copilu nimănui“
Dosarul lui Ion Dincă din arhivele Naţionale Române redă traiectoria lui „Te-leagă“ ca soldat devotat în armata PCR. Dosarul voluminos de peste 100 de pagini, curăţat de amănunte „compromiţătoare“, se termină brusc în anii ’70, când steaua lui Dincă era în plină ascensiune, ca şi proverbiala sa duritate.
Ion Dincă s-a născut în 1928, într-o comună dâmboviţeană, din părinţi plugari. Conform autobiografiei sale pentru partid, datate 1 aprilie 1948, micului Dincă nu i-a displăcut şcoala, însă necazurile de acasă l-au silit să abandoneze, după doar cinci clase primare. Pentru o vreme. „Tatăl meu fiind concentrat şi mai având încă două surori micuţe, mama lipsită de orice sprijin n’a putut să ne procure alimente pentru toţi m-a băgat băiat de prăvălie la comerciantul Marin Ilie din orăşelul Găeşti“.
Aici a învăţat „Ionel“ ce înseamană „sclavia“ şi a prins ură pe „patroni“. „După doi ani sclavie - scrie Dincă într-o română aproximativă - pentru că nu aveam contract, lucram zi şi noapte ca copilu nimănui. În sfârşit vine toamna anului 1942, când mama primeşte prin luna Octomvrie o scrisoare dela un unchi“.
Unchiul i-a propus să-l dea pe „Ionel“ ucenic în întreprindere. La „Nitramonia“, în Făgăraş. Aici a deprins Dincă meseria de strungar. Strungar în fier. Tot aici s-a remarcat, printre colegi, datorită înclinaţiilor artistice! Colegii din fabrică îl elogiază în recomandările date Partidului, al cărui „fiu credincios“ Dincă a devenit începând cu ianuarie 1948 (în dosar, data înscrierii în Partidul Muncitoresc Român diferă, Dincă însuşi oscilând între 1947 şi 1948).
„Te-leagă“, un romantic
Ori tov. Dincă a suferit în anii târzii o transformare radicală, ori referinţele foştilor colegi de strung sunt scrise după dictare. Altfel, cu greu se poate crede că, la 20 de ani, viitorul „Te-leagă“ era un tânăr romantic, pasionat de frumos şi poezie. „Tovarăşul Dincă Ioan, este un element muncitor destoinic şi foarte supus“, scria, punând virgulă între subiect şi predicat, tovarăşul Frâncu Alex, „o referinţă pe care se poate conta“. Alt tov. din fabrică, I. Şerbănescu, întărea: „Despre tov. Dincă Ioan pot spune căci e un bun tovarăş, nu este beţiv nu are niciun viciu rău“. Însuşi Dincă scria în autobiografie: „Nu am vici“. Tov. Florescu remarca aplecările artistice ale lui Dincă: „E un talent rar pe tărâm cultural“.
Ambiţiile lui erau mari şi „elementul supus“ a avut o evoluţie fulminantă. Partidul a avut grijă. L-a trimis pe Dincă la Academia Militară Politică „Gheorghe Gheorghiu Dej“. Aici i se observă aceeaşi fire „sensibilă şi predispusă spre meditaţie, fire de artist cu înclinaţii spre manifestările artistice“. Despre averea sa, Dincă scria în autobiografie că are de la părinţi moştenire „una casă ţărănească cu 3 odăi, un ha pământ arabil, una vacă cu 2 viţei şi 3 oi“.
Se pare că totuşi oile lui Dincă erau prea numeroase, pentru că la Subcomisia de Verificare devin „2- 3 oi“. În final, Comisia de Verificare a Partidului tranşează situaţia. Tov. Dincă avea de la părinţi „2 oi şi un miel“. Suficient de puţin pentru o origine cât se poate de sănătoasă. Odată primit în rândurile Armatei, succesul a venit uşor. Tov. Dincă a avut o singură cumpănă: din oportunism, n-a recunoscut că are un cumnat condamnat pentru că a intonat cântece legionare. Şi-a făcut însă o „autocritică constructivă“. Şi a fost iertat.
„Puiu“, fără oi, dar cu bani
Treptele pe care a urcat Ion Dincă în goana carieristă sunt abrupte: consilier al lui Nicolae Ceauşescu pe probleme militare, prim-adjunct la Secţia Militară a CC, responsabil cu Internele, Departamentul Securităţii Statului, Justiţia şi Procuratura; membru supleant al CC al PCR; membru în CC; membru al CPEx; primar al Capitalei; viceprim-ministru; prim-viceprim-ministru.
În ’89 era de partea roşie a baricadei. A fost condamnat pentru participare la reprimarea Revoluţiei, dar eliberat cinci ani mai târziu din Penitenciarul Jilava. S-a redaptat, devenind consilier la firma lui Nicolae Badea. A murit într-o zi de marţi. 9 ianuarie 2007. Întrucât în Armată a urcat până la gradul de general a fost înmormântat cu salve de tun. O sfidare post-mortem pentru toate victimele comunismului.
Ginerele său, Gabriel „Puiu“ Popoviciu (soţul mezinei familiei Dincă - Doina, foto) se înscrie perfect în destinul „schimbător“ al rubedeniilor de nomenklaturişti, ajunse milionare în valută. Nu se poate estima exact câţi bani are cel căruia apropiaţii îi spun, timid-respectuos, „domnu’ Puiu“. Dar ori de câte ori mergeţi la IKEA sau mâncaţi la KFC, ori de câte ori călcaţi printr-o anumită zonă din Băneasa (1% din suprafaţa oraşului unde „tata-socru“ a fost primar), sunteţi pe terenul multimilionarului Popoviciu.
O întrebare rămâne: ar mai fi avut acesta averea de astăzi dacă „Te-leagă“ n-ar fi fost atât de furios pe „burgheji“ în trecut?