De la muncitori în agricultură, la antreprenori. Leguma cu care și-au deschis o afacere de succes
- Iulia Moraru
- 11 aprilie 2024, 23:25
După ce au muncit ani la rând în Germania, în agricultură, doi soți din județul Bihor s-au întors în România unde și-au deschis propria afacere, cu sparanghel. Au început modest, însă spun că leguma pe care au ales-o aduce bani frumoși.
În localitatea Abram din Bihor există singura cultură de sparanghel din tot județul. Aceasta aparține familiei Varga, care a decis să cultive această legumă mai puțin întâlnită la noi după ce au văzut cât de mult succes are în străinătate.
Un kilogram de sparanghel se vinde cu 45 de lei
Nicoleta Varga spune că au început cu o cultură mai mică inițial, pentru a vedea dacă vremea de la noi le permite să cultive sparanghel în condiții optime.
„Şi am văzut că merge. Aici avem o legătură de 500 de grame aproximativ, kilogramul este 45 de lei şi asta ar fi cam 22,50”, a spus femeia.
În prezent, suprafața dedicată cultivării sparanghelului se întinde pe 2.000 de metri pătrați, iar prima recoltă a apărut la trei ani de la plantare.
Investiția inițială a fost de 3.000 de euro, iar cei doi soți speră acum să o amortizeze, mai ales având în vedere prețul destul de crescut cu care se vinde.
De asemenea, visul celor doi este să-și extindă cultura de sparanghel la un hectar cât de curând posibil.
„Totul e manual, trebuie recoltat în fiecare zi, trebuie întreţinut, ca să ai un randament, trebuie să munceşti”, a mai spus femeia.
„E sută la sută natural şi trebuie să smulgem buruienile aproape săptămânal. Se face şanţ la 25 de centimetri adâncime şi se plantează la distanţă de 25 de centimetri intre rădăcini”, a spus la rândul lui Lucian varga.
Cei doi soți vând zilnic zece kilograme din această legumă
După ani de muncă, cei doi soți din Bihor recoltează zilnic zece kilograme de sparanghel, însă, chiar și așa, nu reușesc să facă față cererii extrem de mari.
Leguma este cunoscută în special pentru beneficiile sale pentru organism.
„Are foarte multe vitamine, vitamina A, K, seleniu, zinc, acid folic. Este benefic şi pentru cursele de slăbire deoarece are foarte puţine calorii şi evident, în lupta cu cancerul evident urmat de un tratament”, a spus Ioana Dorobanțu, nutriţionist.
Specialiștii ne recomandă, dacă vrem să mâncăm sparanghel, să-l gătim extrem de puțin, la abur, astfel încât leguma să-și păstreze toți nutrienții, potrivit observatornews.ro.