În septembrie 2001, trei avioane de pasageri, deturnate de gruparea teroristă Al-Qaida, au lovit ținte din Statele Unite. Valul terorismului islamic a ajuns în Rusia ceva mai târziu: octombrie 2002, luarea de ostateci de la Teatrul Dubrovka.

Autoritățile au intervenit cu gaz anesteziant: 170 de morți. Ancheta a pus în evidență legături dintre atacatori și Movladi Udugov, purtător de cuvânt pe Internet al emigrației cecene radicale, exilat în Occident. Pe Internet? În Occident? Imediat, au apărut zvonuri dirijate. Pentru a scuza gestionarea dezastruoasă a incidentului de către autoritățile ruse, se susținea o pretinsă implicare a FBI, niciodată dovedită.

Războiul din Cecenia se revărsa pe străzile Moscovei. Sub impresia atacului, dar și al zvonurilor, teoreticianul Pavel Kazarin scria, în revista rusească Gândirea militară (11/2002) că „războiul trebuie privit ca suma tuturor trăsăturilor sale”, și nu numai ca violență armată, teroristă. Kazarin introducea astfel noțiunea de „război informațional, o formă specială de beligeranță, care se regăsește în toate celelalte forme de război”. Evident, propaganda islamistă pe Internet e implicată, dar teroriștii au o scuză: „Statele Unite se folosesc permanent de războiul informațional” pentru „a exercita presiuni multilaterale vizând subminarea temeliei statale și naționale a societății și pentru a penetra la toate nivelurile administrația de Stat” a Rusiei.

Ideea de „război informațional” a început să-și croiască încet drum. Dar bătrânii generali de școală sovietică s-au sesizat că e unul care vrea să le fure jucăria preferată, războiul. Și l-au scos la atac pe starostele lor, Mahmut Gareev, președintele Academiei de Științe militare

Într-un articol cu titlul zornăitor, „Apărarea interesului național”, străvechiul general a condamnat ideea că lupta informațională ar fi o formă de război: „e o lipsă de respect față de cei care servesc Patria în uniformă”! Între timp însă, a survenit valul de atentate din toamna 2004: două avioane decolate de la Moscova explodează în zbor, o bombă e detonată la metrou. A urmat atentatul de la Beslan, din septembrie 2004 – 326 morți, 540 răniți. Sub aspect mediatic,  a fost un dezastru pentru forțele de ordine: mass media electronică a incriminat iarăși strategia confuză a autorităților. Sub tirul criticilor din mass media, președintele Putin a ajuns la concluzia că, indiferent de ce zic bătrânii generali, agresiunea informațională e, într-adevăr, o formă de luptă.

Mai mult, ca și Kazarin, președintele Rusiei e convins că această luptă informațională contra Rusiei e dusă de Statele Unite, prin intermediul ONG-urilor. Iar atunci când, în noiembrie 2004, izbucnesc proteste la Kiev împotriva prietenului său Ianukovici, Putin e sigur că e un complot american. Este adoptată în regim de urgență o lege care interzice finanțarea din străinătate a activităților politice. Iar în februarie 2006 , Vladislav Surkov, ideologul partidului prezidențial ”Rusia Unită”, a lansat oficial conceptul de „suveranitate democratică”.  În viziunea sa, criticarea de către Occident a stării de lucruri din Rusia aduce atingere suveranității țării, reprezintă un amestec în treburile interne și constituie ”agresiune informațională”. În opinia sa, SUA folosesc ”tehnologii oranj de luptă informațională”, care au drept scop „erodarea valorilor Rusiei, declararea statului ca eșuat, provocarea de conflicte în societate”, cu scopul de a „submina legitimitatea democrației rusești”, declanșând și la Moscova o ”Revoluție Portocalie”, similară cu cea de la Kiev. Toată lumea a înțeles că din gura lui Surkov răsună glasul lui Putin.

La auzul Glasului Stăpânului, conceptul de ”luptă informațională” a fost preluat, imediat, de militarii ruși. Ca să le intre bine în cap, la bilanțul pentru 2006 al Statului Major General, ministrul Apărării, Serghei Ivanov, proaspăt numit viceprim-ministru, a subliniat că „însăși informația s-a transformat într-un fel de armă, folosită în lupta împotriva Rusiei, prin mijloace non-violente”. La acel moment, Serghei Ivanov vorbea încă de „luptă informațională”, informatsionnoye potrivoborstvo  – iar nu de ”război informațional” - informatsionnoy voiny. Generalii au înțeles pe dată cine vorbește, prin gura lui Serghei Ivanov, și au trecut la executare.

Ideile acestea și-au găsit curând concretizarea în ediția 2010 a Doctrinei militare a Federației Ruse. Citim acolo (pct. II.12.a) că „principala caracteristică a conflictelor contemporane este folosirea integrată a mijloacelor militare și non-militare”. Dintre acestea din urmă, „lupta informațională are un rol din ce în ce mai important, fiind folosită înainte aplicării forței militare sau chiar ca atare, pentru a obține rezultatul politic urmărit sau pentru a orienta opinia publică mondială spre un răspuns favorabil utilizării forței” (II.13.b).

Elaborată într-o perioadă de deteriorare accentuată a relațiilor ruso-americane, ca urmare a noii extinderi NATO și a războiului ruso-georgian (2008), Doctrina militară 2010 reflectă temerile conducerii Rusiei, exacerbate de așa-zisa ”Primăvară Arabă”. Așa cum se exprima, în 2011, președintele Dmitri Medvedev în fața Comitetului Național Anti-Terorist, reunit la Vladikavkaz, „Primăvara Arabă e scenariul pe care americanii ni-l pregătesc și nouă”. Din nou, toți au înțeles al cui e de fapt glasul care răsuna din gura lui Medvedev.

La ruși, strategiile nu sunt făcute pe genunchi de grupuri de ”comunicare strategică” alcătuite din civili cu studii incomplete, nu sunt însăilări de năzbâtii juridice după ureche. Ele sunt alcătuite de militari, apoi dezvoltate ca plan de măsuri cu sarcini și termene precis definite. Odată identificată ”informatsionnoye potrivoborstvo” ca risc pentru securitatea Rusiei, spionajul militar (GU) a trecut la organizarea de puncte de sprijin pentru ”lupta informațională”, în SUA și celelalte state membre NATO. Timp de un deceniu (2012 – 2022), aceste structuri de luptă informațională au derulat acțiuni ”la vedere”, dar mai ales acțiuni ”gri”, de tip propagandă și contrapropagandă, folosind masiv mijloacele electronice de comunicare în masă, în special social media. Metodele de acțiune se bazează pe concepțiile elaborate de Andrei Korîbko, din cadrul Institutului Rus pentru Studii Strategice: „social media și tehnologiile similare vor ajunge să înlocuiască muniția ghidată cu precizie, efectuând lovituri chirurgicale asupra capabilităților agresorului, iar chat-urile și paginile de Facebook vor deveni bazele de operațiuni ale noilor partizani”. ”Noii partizani”, fiindcă termenul troll încă nu se împământenise în limba rusă.

În celelalte state NATO, aceste structuri militare din spațiul virtual, menite să înlocuiască muniția ghidată cu precizie, au intrat mai demult în atenția Contraspionajului care, în contextul agresiunii rusești împotriva Ucrainei, a trecut la dezmembrarea lor. Astfel, la 8 martie a.c., Star News anunța că „Elena Branson a fost pusă sub acuzare întrucât a acționat ca agent neoficial al guvernului Rusiei. Elena Branson, care are atât cetățenia americană, cât și cea rusă, a primit zeci de mii de dolari de la guvernul rus pentru a conduce Centrul rus din New York, pe care l-a fondat în 2012. Procurorii au descris organizația acesteia ca fiind un „centru de propagandă”. Branson este acuzată că a ținut legătura directă cu un oficial rus de rang înalt și cu președintele Vladimir Putin, încă dinainte de a fonda acest centru.” Adică, agent de influență a unei puteri străine.

Dar să ne întoarcem la ale noastre. În februarie 2014, Federația Rusă a organizat Olimpiada de Iarnă de la Soci, prilej cu care proaspăt re-alesul președinte Putin a încasat o ”lovitură chirurgicală” mediatică de proporții. Așa cum precizează Wikipedia, „Acea ediție de iarnă a fost cea mai scumpă din istoria jocurilor olimpice. Deși bugetul inițial a fost de 12 miliarde $, acesta a fost depășit copios, ajungând la 51 miliarde $, de trei ori costul Olimpiadei de Vară de la Londra, depășind chiar și costul de 44 miliarde $ al Olimpiadei de la Beijing.” Zvonurile de corupție și deturnare de fonduri nu au întârziat să apară, vizându-l pe Vladimir Putin și anturajul său. În această atmosferă deja tensionată au survenit protestele din Ucraina, așa-numitul ”Euromaidan” – care a dus, la 22 februarie 2014, la înlăturarea de la putere a prietenului și aliatului lui Putin, Viktor Ianukovici, pe fondul unor acuzații de corupție similare cu cele care se vehiculau la adresa lui Putin și a anturajului său. Reacțiile anti-Putin ale mass media electronice au fost curând exacerbate de anexarea Crimeii (martie 2014), care a stârnit un scandal soldat cu pagube imagologice importante, pe care punctele rusești de sprijin pentru ”lupta informațională”, din SUA și celelalte state membre NATO, nu au reușit să le limiteze. Vinovatul - Serghei Ivanov – a fost demis. Faptul că în urma unor eșecuri în „lupta informațională” a ajuns să fie demis principalul colaborator al lui Putin, șeful Administrației Prezidențiale, arată importanța pe care această formă de agresiune o avea, încă din 2014, pentru regimul din Rusia.

Generalul-locotenent Andrei Kartapolov, șeful Direcției Generale Operațiuni din cadrul Statului Major General al armatei ruse, ministru adjunct al Apărării, comenta în 2015 aceste trei răsunătoare înfrângeri mediatice, atribuindu-le ... americanilor: „scopul Statelor Unite și al aliaților lor nu mai este de a-și distruge inamicul, ci de a-și subordona voința elitelor inamicului, prin acțiuni așa-zise hibride, militare și ne-militare:  dacă în trecut războiul însemna 80% violență și 20% propagandă, în prezent 80...90% este propagandă și 10... 20% violență”. Întrucât actualul ministru rus al Apărării, Serghei Șoigu, este inginer ca formație, politruc ca vocație și nu are de fapt experiență militară, gl. Kartapolov este cel care conduce, în realitate, armata rusă. Pentru dânsul și colegii săi din SMG rus, cele trei înfrângeri mediatice din 2014 au marcat trecerea de la „lupta informațională” la ”războiul informațional” propriu-zis, informatsionnoy voiny: „Euromaidanul a demonstrat că acest tip de acțiuni nu este mai puțin distrugător decât o intervenție militară la scară largă”.

În lucrarea  Sovremennaya Voyennaya Strategiya (Strategia Militară Modernă, Ed. Aspekt Press, Moscova, 2014, p. 99), teoreticienii militari Valery Konijev și Alexandr Sergunin se exprimă mai explicit: obiectivul războiului informațional este „distrugerea și transformarea sistemului de valori al populației inamice”. Această schimbare de perspectivă și-a găsit expresia oficială în Ediția 2014 a Doctrinei Militare a Federației Ruse, unde la capitolul Riscuri Militare Interne se evocă (pct. II.13.c.) „acțiunile de influențare informativă a populației, în special a cetățenilor tineri, vizând subminarea tradițiilor istorice, spirituale și patriotice pe care se sprijină apărarea Patriei.”

În mod similar, Ediția 2015 a Strategiei de Securitate Națională a Rusiei precizează (pct. 43): activitățile „organizațiilor străine și interguvernamentale a structurilor financiare și economice dar și ale unor indivizi s-au focalizat pe distrugerea unității și integrității teritoriale a Federației Ruse, destabilizând situația politică și socială, incitând la revoluții colorate și distrugând valorile religioase și morale”.

Pentru a contracara aceste presupuse strategii ale SUA și aliaților săi, începând din 2014 Federația Rusă a întărit puternic Russia Today, armă mediatică ce acționează coordonat prin filialele sale RT-USA și RT-UK, precum și prin canale dedicate în arabă, spaniolă, germană și franceză. În paralel, pe Internet acționează rețeaua SPUTNIK, coordonând punctele de sprijin pentru ”război informațional” din SUA și celelalte state membre NATO, care folosesc masiv  ”ferme de trolli” (sputnici) pentru „distruge valorile religioase și morale” ale statelor vizate, pentru a le „submina tradițiile istorice, spirituale și patriotice”.

Iar apoi a survenit scandalul Panama Papers. În aprilie 2016, un avertizor de integritate anonim (”John Doe”) a pus la dispoziția presei internaționale peste 11 milioane de documente din arhivele firmei de avocatură Mossack  Fonseca. Aceasta furnizase asistență în transferul de fonduri negre sau gri către Panama, paradis fiscal folosit inclusiv de persoane din cercul apropiat al președintelui Vladimir Putin. Apar astfel în documentele Fonseca miliardarii Arkadi și Boris Rotenberg, Alisher Usmanov, precum și vechiul prieten al lui Putin, miliardarul Gennady Timchenko. Apar de asemenea verii lui Vladimir Putin, foștii săi colegi din KGB și nașul primului său copil, Serghei Roldugin. Acesta din urmă, din salariul său de violonist la Orchestra din St. Petersburg, economisise ... 100 milioane $. Afacerile prezentate în documente arată cum acest anturaj cleptocratic ”rotise” numai prin Mossack Fonseca și numai în intervalul 2008 - 2013 peste 2 miliarde $. Dezvăluirile au prezentat lumii adevărata față a regimului Putin: o cleptocrație.

Vladimir Putin a considerat scandalul Panama Papers ca o adevărată declarație de război la adresa sa și a apropiaților săi. A convocat un forum al mass media locale și regionale, purtând titlul-lozincă ”Adevăr și Dreptate” (7 aprilie 2016), în fața căruia a declarat că dezvăluirile „sunt lucrarea oficialilor americani, a agențiilor americane care urmăresc să destabilizeze Rusia, fiindcă se tem de unitatea și solidaritatea națiunii ruse” pe care „încearcă să o slăbească din interior”. Din acel moment,  propaganda subversivă a sputnicilor din statele NATO s-au transformat în război informațional (informatsionnoy voiny), urmărind „destabilizarea politică și socială, incitând la revolte” prin „erodarea sistemului de valori al inamicului”.

Au urmat imixtiunile sistematice ale trollilor și hackerilor ruși în alegerile din SUA și din celelalte state membre NATO. Pe Frontul Românesc al acestui război invizibil, obiectivul trolilor lui Putin a rămas cel trasat de Pavel Kazarin acum douăzeci de ani: „a exercita presiuni multilaterale vizând subminarea temeliei statale și naționale a societății și pentru a penetra la toate nivelurile administrația de Stat”.

Direcțiile de atac în ce privește România au fost cele definite de Ediția 2014 a Doctrinei Militare a Federației Ruse („acțiuni ... vizând subminarea tradițiilor istorice, spirituale și patriotice pe care se sprijină apărarea Patriei”) și de Ediția 2015 a Strategiei de Securitate Națională a Rusiei („destabilizarea situației politice și sociale, incitarea la revoluție, distrugerea valorilor religioase și morale”. Scopul final urmărit: „erodarea valorilor României, declararea statului ca eșuat, provocarea de conflicte în societate, subminarea legitimității democrației românești”. Să le luăm pe rând.

Confruntată cu acuzații de corupție după controversata Olimpiadă de la Soci, Rusia lui Putin a răspuns, începând din 2014, cu același tip de muniție, acuzând liderii UE/SUA de diferite malversațiuni. E suficient să evocăm cazurile Sarkozy - mita pentru submarine, Trump - afacerile imobiliare din Rusia și Biden – afacerile familie sale în Ucraina. Statele incriminate au sesizat imediat că se urmărește „subminarea legitimității democrației” și au reușit dezamorsarea acestor atacuri imagologice, sau cel puțin limitarea lor la un număr restrâns de persoane – cele cu adevărat vinovate. La noi a fost altfel. Politicienii români, la acel moment preocupați de studii doctorale în domeniul copy-paste, au văzut un bun prilej de plagiat, au preluat acuzele sputnicilor la adresa României, ba chiar le-au internaționalizat. Și astfel, începând din 2014, am asistat la un fenomen straniu: deși activitatea anticorupție a DNA depășise cu mult Operațiunea antimafia ”Mani Pulite” din Italia anilor 1990, imaginea României devenea, treptat, din ce în ce mai sumbră: epicentrul corupției din lumea întreagă. Acest proces de subminare a culminat, la 13 noiembrie 2018, prin constatarea oficială, de către Parlamentul European, că democrația din România e ilegitimă . România nici nu e stat de drept, conform Rezoluției PE 2018/2844, votată cu entuziasm de europarlamentarii români, sub influența sputnicilor acționând sub diverse steaguri străine.

În ce privește „distrugerea valorilor morale”, sputnicii au profitat de ocazia oferită de Referendumul din 6/7 octombrie 2018 pentru Familie, reușind să impună minciuna că e un referendum ”pentru eliberarea lui Dragnea”. Clasa politică românească a picat și acest examen – ba mai mult, s-au găsit din rândurile politrucilor destui care să atace vehement familia, celulă de bază a societății civilizate, ajungând să preconizeze public ”viața în comun”.

Sub aspectul „subminării tradițiilor spirituale”, este de notorietate atacul imagologic pe scară largă declanșat după sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului (noiembrie 2018). Sputnicii au reușit să angreneze în acțiune pe reprezentanții minorităților sexuale, ba chiar pe unii membri ai minorității musulmane (turco-tătare) din România, care erau cu atât mai vocali, cu cât se întâlneau periodic, prin Bulgaria, cu sputnici acționând sub steag străin.

Odată cu apropierea alegerilor din 2019, sputnicii au sesizat apariția unor noi oportunități de „destabilizare a situației politice și sociale, incitare la revoluție”: deturnarea violentă a manifestației din 19 august 2019, scurt timp înainte ca România să preia președinția Consiliului Uniunii Europene. Văzând cum acționează în contextul crizei ucrainene dl. Macron, actualul președinte al Consiliului UE, ne dăm seama cât de importantă era, pentru Rusia lui Putin,  provocarea unei crize la acest nivel, profitând de inconștiența politrucilor noștri.

Deși nu s-a reușit pătrunderea în sediul Guvernului și vandalizarea Punctului de lucru cu documente UE/NATO clasificate de la Palatul Victoria, în acele zile șefa sputnicilor, Margarita Simonyan, redactor șef al Russia Today, a fost inclusă pe Lista Onorurilor pentru anul 2019.

Dacă, în acest context, doamna Simonyan ar fi reușit să determine adoptarea propunerii de desființare a Armatei Române, formulată de șeful unui partid parlamentar de la București, ar fi primit titlul de Erou al Federației Ruse. Fiindcă desființarea Armatei ar fi însemnat ieșirea imediată a României din NATO, ușurând operațiunea militară împotriva Ucrainei și Republicii Moldova, care era în curs de planificare. N-a fost să fie, astfel încât doamna Simonyan a primit numai Ordinul Alexandr Nevski, un ordin ”strict militar” (cum precizează Wikipedia), dar chiar din mâna președintelui Vladimir Putin. La exact un an de la scandalul stârnit pe tema Catedralei Mântuirii, închinată ”Eroilor Neamului” deci, a bifat și „Subminarea tradițiilor istorice”. O rog să mă ierte, dânsa fiind ofițer acoperit al GU, nu am fost în măsură să-i aflu gradul exact.

În anii care au urmat, pe Frontul Românesc sputnicii au înregistrat noi și noi biruințe. Pe linia „provocarea de conflicte în societate”, anii 2019 – 2021 au fost marcați de cruciada împotriva ”Ciumei Roșii” câștigătoare în alegeri, derulată sub semnul ”Plăcuței Suedeze”. A continuat cu succes „erodarea valorilor României”, inclusiv prin „subminarea tradițiilor pe care se sprijină apărarea Patriei”: politrucii noștri sunt unanimi în demolarea Statutului Cadrelor Militare (”nerușinate”) și a Legii 223/2015. Capitularea României s-a consumat la 21 octombrie 2021 când, prin cel mai autorizat reprezentant al său, a avut loc „declararea României ca stat eșuat”.

Dacă n-ar fi împotmolirea ”operațiunii militare” din Ucraina, fără îndoială că doamna Simonyan ar fi primit deja și titlul de Erou al Federației Ruse în urma acestei ultime victorii. Închei cu mesajul de felicitare adresat politrucilor noștri de către unul dintre sputnicii doamnei Simonyan, conspirativ ”Turcu”: „Cind vad cine sunt cei ce stabilesc destinele acestei tari azi, ma cutremur. Cu o astfel de clasa politica nu avem nici o sansa. Ne-am urcat într-un carusel ce se rotește din ce în ce mai tare și din care nu vom putea cobori. Nu vreau sa ma transform într-o ,,Casandra" care prevestește sfirsitul, nu ma refer neapărat la un final prin război ci un final al economiei, agriculturii, sănătății, invatamintului și tot ce tine de structura definitorie a statului. Cat priveste atitudinea lui Putin fata de noi este una logica si determinata de autoritatile de la Bucuresti si SLUGARNICIA unora dintre noi!”

TUDOR PĂCURARU