CALITATE. Două concerte de excepţie, chiar dacă din zone stilistice complet diferite, sunt oferite în această seară bucureştenilor.
La Ateneul Român, la ora 19, Orchestra Simfonică a Filarmonicii “George Enescu”, dirijată de reputatul Misha Katz şi avându-l ca solist pe pianistul Dan Grigore, prezintă un program integral Beethoven: Uvertura “Egmont”, Concertul nr. 5 “Imperialul” pentru pian şi orchestră, Simfonia nr. 6 – “Pastorala”. Concertul va fi repetat şi mâine, la aceeaşi oră.
După aceea, începând cu ora 20, la clubul The Silver Church (TSC) de la Casa de Cultură a Studenţilor “Grigore Preoteasa”, puteţi asista la un concert de punk al trupei Blitzkrieg, avându-l în componenţă, ca toboşar, pe Marky Ramone, unicul supravieţuitor dintre membrii fondatori ai legendarei trupe americane Ramones. Ceilalţi membri ai acestei formaţii care va aduce un tribut Ramones sunt: Michael Graves (ex-Misfits), Alex Kane (AntiProduct) şi Clare (AntiProduct). În deschidere cântă trupa autohtonă Pistol cu Capse. Biletele se găsesc în reţeaua Diverta şi costă 50 de lei.