„De la Ararat la Carpaţi”

O întâlnire inedită şi specială între muzica tradiţională a două culturi – cea românească şi cea armeană – va avea loc la Sala Radio în concertul intitulat „De la Ararat la Carpaţi” şi susţinut de doi apreciaţi muzicieni: Grigore Leşe şi Artur Șahnazarian (Armenia).

Evenimentul programat joi, 23 aprilie, de la ora 19.00, este prezentat de Uniunea Armenilor din România și Ambasada Republicii Armenia, în parteneriat cu Radio România, şi este dedicat marelui compozitor armean, muzician-folclorist si întemeietorul şcolii naţionale armene de compoziție, KOMITAS (1869-1935). În 24 aprilie 1915, la începutul Genocidului armenilor, alături de alți intelectuali armeni din Constantinopol, Komitas a fost arestat de Guvernul Junilor Turci și deportat, fiind salvat cu greu de la moarte, prin intervenția misiunilor diplomatice din Imperiul Otoman.

Invitați din România și din Armenia îi vor acompania pe cei doi mari muzicieni şi vor interpreta piese specifice celor două culturi, cea română şi cea armeană, la instrumente tradiționale şi din voce: Taraful din Băbiciu – Răzvan Roşu (tulnic), Nicolae Juravle (fluier păcurăresc), Petre şi Petrică Zele (ceteră, braci şi ţâputituri) şi Emmanuel Hovhannisian (duduk, zurna), Avag Margarian (blul, zurna, shvi), Hasmik Baghdasarian (solistă), Tigran Hovhannisian (tmbuk), Arkadi Kocharian (duduk 2).

Un repertoriu bogat vă va purta print tradiţiile şi obiceiurile celor două culturi: veţi asculta muzică tradiţională armenească – dansuri rituale, cântece de dragoste, obiceiuri de nuntă, cântece de dans, cântece de glumă, de sărbătoare și pelerinaj etc., dar şi muzică bisericească armeană. În acest frumos dialog intercultural, Grigore Leşe alături de invitaţii săi va „răspunde” cu hori de dor și dragoste, cântece religioase, momente de improvizație.

„Voi aduce o frântură de Românie, de la muzici străvechi din Oaș, în structuri arhetipale, până la muzica de taraf din Oltenia, cu influențe urbane. Nu vor lipsi zâcălile din fluiere păcurăreşti şi tulnic, din Apuseni, Lăpuş şi nordul Bucovinei, hori în glasuri guturale şi adâncate, țâpurituri și semnale uitate de lume” – declară Grigore Leșe, despre evenimentul de la Sala Radio.

De la concerte one-man-show, unde interpretează vocal şi instrumental muzică străveche, la spectacole complexe în care foloseşte grupuri vocale, trupe de teatru sau dans contemporan,  Grigore Leşe propune o altă abordare a folclorului, prin întoarcerea la arhetip. Datorită vocii sale singulare, cu un timbru tulburător și unic, a fost invitat să susţină concerte la cele mai importante manifestări culturale de gen, precum Festivalul „Vocile Lumii” - Bloomington; Smithsonian Folklive Festival – Washington, Festivalul Montmartre – Paris, Fest Der Kontinente – Berlin, Zilele Culturii Române - Madrid; Olimpiada Culturală de la Atena, Festivalul Ţărilor Europei de Est – Montreal, Francophonie Métissée – Paris, CULTRASCAPES – Basel, Festivalul „Miguel Bernal Himenez” - Morelia, Mexic, Zilele Culturale ale Băncii Centrale Europene – Frankfurt, Balkan Trafic Festival – Bruxelles, Expoziţiile Mondiale de la Aichi - Japonia,  Shanghai – China și  Yeosu – Coreea de Sud. A concertat în catedrale şi prestigioase săli de concert din Suedia, Elveţia, Belgia, Austria, Germania, Spania, Ungaria, Italia, Cipru, Olanda, Franţa, Rusia, Japonia, China, Statele Unite ale Americii. În Rusia a primit premiul „Cavalerul de Argint” pentru interpretarea din  piesa Meșterul Manole, la Festivalul Internaţional de Teatru „Cavalerul de Aur”, desfăşurat la Teatrul Taganka din Moscova în 2011.

Profesor de etnomuzicologie al Universității Bucureşti, realizator de film documentar etno-antropologic pentru Televiziunea Română, Grigore Leșe este primul muzician din România care a adus alături de el în scenă artiști tradiționali din toată lumea, căutând filonul comun al muzicilor străvechi. Muzica sa se regăseşte pe coloana sonoră a mai multor filme de artă şi documentare din ţară şi străinătate („The Pharaon”, „Gunpowder, Treason and Plot”, producţie BBC,documentarul Wild Carpathia, produs de Travel Channel).

Artur Șahnazarian a absolvit Facultatea de Compoziție, Dirijat și Muzicologie a Conservatorului de Stat din Erevan. A cules un număr mare de materiale de folclor, fiind un activ ambasador al muzicii şi culturii armene, şi este apreciat ca unul dintre cei mai buni cunoscători ai vieții și activității lui Komitas. Cu sprijinul Cultural Renaissance și prin contribuţia mai multor artiști, a înregistrat partituri de valoare ale muzicii monodice populare și bisericești din Armenia (350 de cântece populare, 80 de melodii instrumentale, 80 de cântece bisericești) şi a susținut concerte-prelegeri în România, Ungaria, SUA, Franța, Germania, Danemarca și Norvegia.

Printre compozițiile sale muzicale se regăsesc aranjamente muzicale pentru voce, poemul muzical pentru voce Zanghi, compoziții pentru pian și voce, cantata pe motive medievale armenești, ritualul precreștin Navasard pentru orchestră și voce, lucrări pentru pian, muzică corală pe motivele poemul lui Grigor Narekatsi, opera-balet David din Sasun, diverse compoziții pentru cor.

Membru în comitetul director al Uniunii Compozitorilor din Armenia, artistul a fost de asemenea președinte al juriului pentru numeroase festivaluri și concursuri şi a organizat diferite concerte și spectacole muzicale.