Reprezentarea corpului uman și portretistica în arta plastică presupun ca artistul să aibă serioase cunoștințe de anatomie, fiziologie, antropologie sau psihologie.

Reprezentarea corpului uman și portretistica în arta plastică presupun ca artistul să aibă serioase cunoștințe de anatomie, fiziologie, antropologie sau psihologie.

Picturile, operele finite care se vor expune cu această ocazie sunt realizate de mari maeștri ai artei românești: Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Mișu Popp, Constantin Lecca, G.D. Mirea, Daniel Rosenthal, Nicolae Enea, Mihail Dan, Anton Chladek, Theodor Pallady, Ion Theodorescu-Sion, Ștefan Dimitrescu, Corneliu Baba, Nina Arbore, Mina Byck Wepper, Frederic Storck, Cornel Medrea etc.

Prin acest concept expozițional, unic în România, se încearcă aducerea în actualitate a importanței studierii anatomiei artistice în orice sistem educațional de tip plastic, pentru că nu se poate ajunge la esențe, la formule clare de reproducere a corpului uman, la un limbaj personalizat și epurat stilistic, până la limita lui materială, dacă mecanismele interioare ale formei nu sunt corect stăpânite.

Lecțiile de anatomie artistică au fost și rămân baza înțelegerii modului de funcționare a acelei capodopere a naturii care este corpul uman. Artiștii Renașterii au conștientizat importanța deținerii unor informații corecte privind structura și modul de funcționare al corpul uman. Interesul lui Leonardo da Vinci pentru anatomie, de exemplu, a debutat în anul 1489 pe când se afla la curtea ducelui de Milano, Ludovico Sforza. În iarna 1510-1511, în timp ce colabora cu tânărul profesor de anatomie Marcantonio della Torre de la Universitatea din Pavia, Leonardo a realizat mai mult de 240 de desene, însoțite de note explicative. Acestea se regăsesc în celebrul Manuscris Anatomic A. Studiul poate fi considerat, în mod simbolic, începutul care a marcat definitoriu modul de redare a corpului uman în toată arta europeană.

În forma sa modernă, anatomia artistică a început să se dezvolte în România mai târziu, mai ales din a doua jumătate a secolul al XIX-lea, chiar dacă în urmă cu destul de mult timp mulți tineri români studiaseră medicina în Europa occidentală, unii chiar cu Vesalius. De Humani Corporis Fabrica a circulat pe teritoriul românesc până la începutul secolului XX. În 1843, Nicolae Kretzulescu publică, ajutat de Carol Davila, un Manual de anatomie descriptivă, în limba română, dar cu caractere chirilice.

Anterior secolului al XIX-lea, în România a dominat arta postbizantină, în care canoanele de reprezentare ale corpului uman erau foarte stricte și spiritualizate. Reprezentarea obiectivă a figurii și a corpului uman a devenit un deziderat doar pentru artiștii români care au studiat în Occident, începând cu a doua jumătate a secolului, având în vedere că în marile școli de artă europene se preda de multă vreme anatomia artistică.

Mai târziu, în anul 1901, Școala de Belle Arte din București premia o lucrare realizată de Constantin Brâncuși, în colaborare cu doctorul Dimitrie Gerota, profesor de anatomie. Este vorba de Ecorșeu, expus și în sălile de la Ateneu, în 1903. Această lucrare demonstrează gradul înalt la care Brâncuși ajunsese în stăpânirea redării anatomiei artistice, el fiind, în mod paradoxal, chiar cel care avea să răstoarne regulile sculpturii academice.

O altă personalitate importantă pentru conturarea acestui concept expozițional este Joseph Francisc Rainer (1874-1944), care va activa la Catedra de Anatomie a Facultății de Medicină din Iași, preluând apoi Catedra de Anatomie din București, unde rămâne până în 1941. Are contribuții extrem de importante în promovarea conceptului de anatomie funcțională, căutând să elimine descrierea rece și seacă, care presupunea enumerarea noțiunilor fără a ține seama de ființa vie.

Expoziţia include deci şi un spaţiu dedicat antropologiei fizice în amintirea profesorului de anatomie Francisc Joseph Rainer, potrivit căruia „anatomia este știința formei vii”. Studiul anatomiei reprezintă domeniul unde se întâlnesc studenții de la medicină și aceia de la Arte Frumoase, având același profesor, care-și modela cursul în funcție de specificul școlii: Medicină sau Artă. Expoziția va include și lucrări ale studenților de la Arte (cursul de anatomie artistică), precum și jurnale științifice, cu desene și acuarele, ale studenților mediciniști prezenți la cursul de anatomie. Astfel de piese sunt expuse în premieră în acest proiect expozițional. Nu întâmplător avem mulți medici care au construit colecții de artă, care au donat muzee de artă și, mai ales, unii dintre ei chiar au și pictat, printre ei regăsindu-se Nicolae Minovici.

Un alt detaliu al antropologiei artistice, legat și de istoria artei, este reprezentat de piese de artă antică din colecția medicului George Severeanu, unde putem urmări desprinderea corpului din reprezentarea hieratică, iubitoare de nemișcare, din arta greacă timpurie aflată sub influență culturii egiptene și recuperarea mișcării și supleței trupului modelat prin cultul pentru mișcare, întreceri fizice, efort susținut, din epoca clasică a civilizației grecești. Și fizionomiile prind mișcare prin atitudine, detalii de mimică și aranjament al părului, în cazul statuetelor de tip Tanagra, din perioada clasică. Mai mult, suntem într-o perioadă când unele părți ale corpului uman devin subiect de adulare, fiind transpuse în talismane dedicate fertilității, precum reprezentările falice de mici dimensiuni purtate adeseori ca pandantive.

Cultura intervine și modelează anatomia. Iar aici, proiectul expozițional oferă imaginea comparativă a unui craniu uman, adnotat științific și folosit de Theodor Aman la cursurile sale alături de un craniu istoric, deformat cultural, undeva în secolele VI-IX, din perioada bizantină a Dobrogei, dar aparținând unui migrator turanic din zona nord-pontică.

Includerea acestui detaliu de antropologie și istoria artei în scurt, legată de recuperarea corpului în contextul generos al unei expoziții privind traseul de la anatomia artistică la opera finită, vine să ofere o imagine asupra efortului milenar de recuperare și de înțelegere, dincolo de figurativ și dincololo de simpla reprezentare plastică a fabuloasei mașinării biologice, care este corpul uman. Drept urmare, nu întâmplător Rainer a spus că „anatomia este știința formei vii”.

Revenind la tema expoziției, după cel de-al Doilea Război Mondial arta abstractă sau non-figurativă va pune serios sub semnul întrebării necesitatea studierii anatomiei artistice, importanța ei fiind astăzi reevaluată, mai ales odată cu impunerea în arta contemporană a hiperrealismului, care duce dezideratul redării obiective a realității până la extreme.

În expunere, vizitatorii vor afla tainele realizării unei lucrări de anatomie artistică, cum se poate obține proporția corectă, în ce constă perspectiva, când este necesară tehnica umbrei și cum se ajunge la forma operei finite.

Autori: dr. Elena Olariu și dr. Adrian Majuru

Coordonator proiect: dr. Elena Olariu, director adjunct Artă, Restaurare, Conservare

Expoziția va rămâne deschisă până în data de 26 septembrie 2021.