Creierul nu-şi încetează activitatea în timpul nopţii, explică specialiştii.
Drept urmare, evenimentele care te urmăresc din timpul zilei, cum ar fi un accident de maşină, revin în somn. „Stocăm noţiunile într-o parte a creierului unde se află şi toate celelalte caracteristici legate de acele noţiuni. Dacă maşina din accident e roşie, roşul te va duce cu gândul la o haină de aceeaşi culoare. Aşa se explică şi caracterul iraţional al viselor“, precizează Radu Braga, cercetător în neuroştiinţe la UMF „Carol Davila“.
Visele se desfăşoară numai într-una dintre cele cinci etape ale somnului, denumită stare paradoxală, care, pe de altă parte, încheie un ciclu normal al somnului. Dacă te trezeşti cu mult după ce etapa respectivă s-a încheiat, este posibil să nu-ţi mai aminteşti ce ai visat. În schimb, dacă te trezeşti imediat după încheierea somnului paradoxal, nu numai că îţi vei aminti ce ai visat, ci te vei simţi mai odihnit.