Pentru oricine încearcă să găsească o soluție conflictului israeliano-palestinian, acceptarea faptului că acest conflict e mai presus de orice de factură religios-naționalistă - iar nu determinat de vreun concept artificial legat de rase și colonialism importat din vreun campus occidental - ar fi un excelent punct de pornire.

Orașul Bristol din sud-vestul Angliei e un loc minunat, împânzit de nestemate arhitectonice, culturale și istorice. Dacă n-ați făcut-o încă, merită cu prisosință o vizită. Aeroportul lui, pe de altă parte, e mai degrabă tern. Mai ales parcarea lui - deși, admit, mi-am format impresia în cursul pandemiei, când era pustiu și am fost nevoit să aștept două ore o mașină de închiriat.

Săptămâna trecută parcarea a fost împodobită cu un „spațiu multi-confesional” dispus lângă terminal. Dacă vă petreceți prea mult timp pe X, ca mine, probabil l-ați văzut deja. Dacă nu, aș fi vrut să vi-l descriu - dar ar fi imposibil. Această facilitate multi-confesională e complet lipsită de orice trăsătură: tot ce se poate spune despre el e că e mic, cubic și gri [din fotografia care însoțește articolul reiese că e un chioșc simplu de tablă - n.trad.].

Hamas, o organizație care face mare deranj

Dar oricât de anost ar fi, nu mi-am putut scoate din cap toată săptămâna acel spațiu multi-confesional de pe aeroportul din Bristol, întrucât ilustrează perfect modul în care privesc religia mulți occidentali: e văzută precum ceva atât de atenuat, inofensiv și banal încât, orice religie ai avea - sau, în limbajul mai puțin nuanțat folosit de ei, orice confesiune - poți să-ți rezolvi necesitatea ca oricare altul în cubul gri de lângă parcarea pe termen scurt. E o scăpare care afectează o mare parte din gândirea occidentală, altfel remarcabilă.

Nu vă îngrijorați, acesta nu va fi primul meu editorial de după 7 octombrie care nu abordează războiul cu Hamas. Departe de mine. Este un articol despre cum și de ce nici măcar una dintre relatările și comentariile internaționale despre masacrul comis de Hamas în așezările de lângă granița cu Fâșia Gaza și războiul declanșat de acesta nu a abordat aspectele lor religioase.

Până acum nu am citit nici un singur articol pe această temă într-o publicație consacrată (poate mi-a scăpat mie, dar am citit, fie și pe sărite, sute de articole și n-am găsit vreunul) nici nu am auzit ceva. Din zecile de interviuri pe care le-am acordat în acest răstimp am fost întrebat o singură dată despre aspectul religios - iar acea întrebare era în contextul unei discuții despre partidele care alcătuiesc coaliția de guvernare a premierului Benjamin Netanyahu.

Ce se ascunde în spatele acțiunilor

Ei da, contextul. Am auzit foarte multe despre context. Despre cât de mult contează contextul în conflictul israeliano-palestinian, despre tot soiul de cuvinte la modă precum „apartheid” și „colonialism”. Dar în realitate acestea nu au absolut nimic de-a face cu contextul celor petrecute pe 7 octombrie și după aceea, cu excepția faptului că sunt cuvinte pe care o anumită categorie de observatori occidentali - fie ei jurnaliști, universitari ori activiști - se simt confortabil să le folosească.

Dar absolut toți, chiar și aceia care chiar mai știu câte ceva despre chestiunea cu privire la care ne predică, ignoră cu seninătate realitatea că „HAMAS” este acronimul lui „Ḥarakat al-Muqāwamah al-ʾIslāmiyyah” - în traducere, Mișcarea de Rezistență Islamică. Adică e chiar acolo, în titlu, să vadă oricine.

Chiar dacă nu ați vizionat întreaga compilație de 47 de minute de orori din acea zi realizată de armata israeliană (IDF), dar ați văzut totuși vreun pic din filmările realizate chiar de atacatori cu camerele lor GoPro, ați observat că ei invocau încontinuu numele lui Dumnezeu, dar nu eliberarea Palestinei. Și ori de câte ori ei se referă la victimele lor - cum e filmarea făcută de un atacator, în care își sună dintr-un kibbutz părinții pentru a se lăuda cu câți oameni tocmai omorâse - nu-i numesc nici „israelieni”, nici „coloniști”. Le spun pur și simplu „evrei” [în engleză „evreu” se referă în egală măsură la etnie și religie - n.trad.].

De ce se ascunde adevărul

Și totuși, asistăm la un refuz sfruntat de a le spune lucrurilor pe nume. De a asculta efectiv ce ne spun ei.

A admite că ucigașii Hamasului pretindeau că acționează în numele religiei lor nu înseamnă a denigra islamul sau - pentru a folosi un alt termen la modă - „islamofobie”. Nu înseamnă că ei sunt unici reprezentanți autentici ai unei religii care are sute de milioane de adepți. Înseamnă pur și simplu să respecți adevărul. Și totuși, acest lucru este cumva de neconceput pentru oricare occidental care relatează ori comentează evenimentele.

Există două motive principale pentru acest refuz. Primul este lipsa completă a unui sistem de referință: în cursul vieții noastre nu a mai avut loc vreun război care să aibă religia drept motiv relevant. O civilizație capabilă să-și imagineze un spațiu multi-confesional și care se așteaptă ca oameni de diverse religii să intre și să se roage efectiv în el nu are nici cea mai vagă idee despre rolul pe care-l joacă credința în viața oamenilor. Iar atunci când oameni inteligenți care-și câștigă traiul scriind în presă nu înțeleg ceva, reacția lor uzuală e să se eschiveze și să folosească termeni pe care-i înțeleg, în ciuda faptului că sunt irelevanți și inadecvați.

Al doilea motiv este acela că partizanii cauzei palestiniene care chiar înțeleg aspectele religioase - mulți nu le înțeleg - preferă să folosească și ei acești termeni occidentali, fiindcă ei consideră (pe bună dreptate) că abordarea acelor aspecte nu le va face cauza mai atractivă pentru occidentali. În consecință, ei subliniază termenul „rezistență” din denumirea Hamas și ignoră termenul „islamică”. Dar prin această abordare nu își ajută cu nimic cauza.

Fundamentul religios

Scenariile naționale contradictorii care se află la baza conflictului israeliano-palestinian sunt fundamental religioase. Nu contează că cei mai mulți - dar în nici un caz toți - liderii și gânditorii sioniști timpurii erau seculari.

Mișcarea pornită să reclădească căminul evreiesc ancestral este în esența ei o credință de tip religios - în aceeași măsură în care persecutarea evreilor de-a lungul veacurilor (lucrul care a făcut ca un asemenea cămin să fie necesar) a fost și încă mai este înrădăcinată în religie. Acest lucru era adevărat cu mult timp înainte ca guvernul Israelului să ajungă să fie dominat de partide precum Otzma Yehudit (Puterea Evreiască), Sionismul Religios și Iudaismul Unit Tora.

E valabil și în cazul naționalismului palestinian, deși mulți dintre primii lui lideri nu erau islamiști, ba nici măcar musulmani. Religia (atât islamul cât și, într-un grad mai mic, creștinismul) a jucat un rol important în opoziția față de fie și cea mai infimă manifestare de suveranitate evreiască în regiune, cu mult înainte de fondarea Hamas în 1987. Iar acum, când Hamas concurează pentru conducerea poporului palestinian, religia este cu certitudine un factor major. Și atunci de ce insistă atât de mulți oameni s-o treacă cu vederea?

Pentru oricine e de bună credință - și prin „credință” mă refer la înțelesul inițial al termenului, nu la vreo alternativă ternă la religie - și dorește efectiv să se găsească o soluție, acceptarea faptului că acest conflict e mai presus de orice de factură religios-naționalistă, iar nu determinat de vreun concept artificial legat de rase și colonialism importat din vreun campus occidental, ar fi un excelent punct de pornire.

sursa: haaretz.com