Cota de popularitate a lui Trump a atins nivelul record de 46%, peste Obama (44%) la acelaşi moment al mandatului. Care este explicaţia.

O analiză de Nicolas Lecaussin în Le Figaro, un ziar nu prea prietenos faţă de Donald Trump.

Când preşedintele Donald Trump a fost ales, numeroşi au fost cei (inclusiv laureaţi Nobel pentru economie) care susţineau că economia americană se va prăbuşi şi că pieţele financiare vor intra în degringoladă.

Când au văzut că revine creşterea economică (în ultimii doi ani ai lui Obama existaseră încetiniri), aceleaşi voci au afirmat că situaţia nu va dura, că creşterea va fi efemeră şi că recesiunea nu va întârzia.

În editorialul său din 8 aprilie, din New York Times, laureatul Nobel pentru economie, Paul Krugman, se încăpăţânează şi scrie că Trump ceartă Fed (Banca centrală americană) pentru că impactul scăderilor de impozite şi al eliminărilor de reglementări nu ar fi fost decât „praf în ochi” şi că nu au făcut decât să amâne recesiunea.

Or, cu câteva zile înainte se anunţase că economia a avut o rată de creştere de 3,2% în primul trimestru din 2019, cu mult peste cât se prognozase. În ciuda „shutdownului” din ianuarie, creşterea provine din exporturi şi investiţii private, foarte mari din 2017 încoace, ca şi datorită reformelor administraţiei Trump.

Scăderea fiscalităţii individuale şi a companiilor, reducerile şi eliminările de norme şi reglementări, în special în domeniul mediului, au dat oxigen şi mai multă libertate celor decişi să investească. De aici şi puternica creştere a numărului locurilor de muncă precum şi măririle salariale pe o piaţă de muncă unde mâna de lucru are tot mai multă căutare.

Primul trimestru a marcat de asemenea şi o încetinire a inflaţiei, indicele preţurilor de achiziţii interne brute crescând cu numai 0,8%. Este cel mai lent ritm din primul trimestru al anului 2016. Chiar şi în condiţiile recentei creşteri a preţului petrolului nu există risc de inflaţie şi Rezerva Federală nu are de ce să crească dobânzile.

Creşterea economică americană din ultimele patru trimestre a fost superioară nivelului de 3% în rate anuale, în timp ce ţări europene precum Franţa sau Germania se învârt în jurul a 1,5%.

În afară de nivelul de creştere economică, ultimele date privind locurile de muncă sunt şi ele impresionante: economia a creat 263.000 de noi locuri de muncă în aprilie, iar rata şomajului a căzut la 3,6%, cel mai mic nivel din ultimele cinci decenii.

Însă vestea cea mai bună este că marii beneficiari ai acestei pieţe a muncii eliberate sunt persoanele care au cunoscut dificultăţi în anii de creştere economică ai lui Obama, adică cele cu mai puţină calificare.

Statisticile arată că americanii cu studii mai puţine beneficiază de o creştere mai rapidă a salariilor şi a locurilor de muncă. Sectorul construcţiilor, de exemplu, a creat 33.000 de locuri de muncă luna trecută şi 256.000 în ultimul an (2018).

Ministerul Muncii a anunţat că productivitatea muncii a crescut cu 3,6% în ultimul trimestru şi cu 2,4% în raport cu perioada similară a anului trecut, ceea ce înseamnă cea mai rapidă creştere din 2010 încoace.

În paralel, în aprilie, creşterea salarială pe oră medie lunară a muncitorilor necalificaţi  era de 0,3%, faţă de 0,2% pentru toţi muncitorii. Creşterea salarială pe 12 luni este de 3,4% pentru cei mai puţin calificaţi, faţă de 3,2% pentru ansamblul angajaţilor.

Până şi salariul minim este în creştere puternică, iar deciziile politice nu au nici un rol în privinţa asta.  În 21 de state americane, salariul de bază creşte cu regularitate graţie pieţei. Societatea Amazon a fixat salariul minim la 15 dolari pe oră iar alte companii au făcut la fel.

Oricât le-ar displăcea egalitariştilor şi altor progresişti, creşterea economică şi crearea de locuri de muncă sunt cele care duc la scăderea sărăciei şi reduc inegalităţile.