De ce se întâlneşte Traian Băsescu cu Barack Obama

De ce se întâlneşte Traian Băsescu cu Barack Obama

Semnarea acordului privind scutul antirachetă este unul dintre obiectivele pentru care preşedintele României merge mâine la Washington.

Preşedintele României Tra­ian Băsescu se va întâlni mâine cu omologul său american, Barack Obama. Şeful statului va efectua o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii. Este a treia vizită pe care Traian Băsescu o face la Casa Albă, şi prima în mandatul preşedintelui Barack Obama. Agenda întâlnirilor nu a fost făcută publică dar, potrivit informării făcute de preşedinţie, scopul vizitei de lucru va fi "fi­na­li­zarea unor acorduri bilaterale între România şi Statele Unite ale Americii". Reprezentanţii opoziţiei, deşi au clamat în nenumărate rânduri faptul că Băsescu nu este invitat în SUA, s-au arătat nemulţumiţi şi că această vizită la Washington are loc. Semnarea acordului, la nivel de şefi ai diplomaţiei Unul dintre acordurile care trebuie finalizate este cel privind scutul antirachetă. Sistemul american de apărare care va fi amplasat în România la Deveselu, judeţul Olt este un element important al relaţiei SUA-România. Chiar preşedintele Traian Băsescu afirma în urmă cu scurt timp că semnarea acordului privind scutul antirachetă va avea loc foarte curând. "S-a finalizat negocierea acor­­dului legat de amplasarea elementelor de scut antirachetă pe teritoriul României, parafarea s-a produs. Probabil într-un timp relativ scurt se va produce şi semnarea acordului între România şi SUA, urmând apoi ratificarea în Parlament", spunea preşedintele Traian Băsescu pe 1 septembrie la reuniunea anuală a diplomaţiei române desfă­şurată la Palatul Cotroceni. "Parteneriatul cu SUA funcţionează în parametri normali, care satisfac şi partea română şi, sper, şi pe cea americană", descria cu acea ocazie preşedintele României relaţia cu SUA. Acordul nu va fi semnat la nivel de şefi de stat, ci la nivel de şefi ai dplomaţiei, preciza ministrul Afacerilor Externe Teodor Baconschi. La Ziua Na­ţională a SUA, ambasadorul american la Bucureşti, Mark Gittenstein, întărea şi el spusele lui Teodor Baconschi. Gittenstein se declara optimist în privinţa semnării, în acest an, a acordului privind scutul antirachetă, şi preciza că acesta nu va fi semnat la nivel de şefi de stat. Cel mai probabil, dat fiind importanţa momentului, acordul va fi semnat în prezenţa celor doi şefi de state, Traian Băsescu şi Barack Obama. Cronologia negocierii sistemului antirachetă Pe 17 septembrie 2009, Preşedintele SUA a anunţat decizia de a dezvolta sistemul american de apărare antirachetă în Europa într-o abordare nouă care presupunea ca locaţie de amplasare România. Consiliul Suprem de a Apărare a Ţării a aprobat, la 4 februarie 2010, propunerea părţii americane privind participarea Ro­mâ­niei la proiectul american de dezvoltare graduală, în etape, a sistemului de apărare antirachetă din Europa. La 3 mai 2011, preşedintele României anunţa decizia CSAT privind aprobarea amplasării componentelor din România ale scutului la Deveselu, jud. Olt. La 4 mai 2011 a avut loc a şaptea rundă de negocieri bilaterale. Atunci a fost convenit la nivelul celor două delegaţii textul acordului. "Parteneriatul cu SUA funcţionează în parametrii normali care satisfac partea română şi, sper, şi pe cea americană." Traian Băsescu, preşedintele României

PERSIFLANT

Ponta ironizează vizita în SUA

Deşi susţine că acest eveniment "nu trebuie să intre în bătălia internă", preşedintele PSD, Victor Ponta, a comentat în termeni sarcastici plecarea lui Traian Băsescu în SUA.  "Nu cred că domnul Băsescu e un partener cu care să discute foarte mult nici domnul Sarkozy, nici doamna Merkel, nici alţi lideri importanţi. În cazul de faţă însă, România face un serviciu important SUA, prin amplasarea scutului, e un lucru pe care eu îl aprob, cred că ţine de o anumită relaţie strategică a României şi sigur că poţi să-i ceri Americii, în momentul în care accepţi să-şi pună sistemul defensiv la tine în ţară, poţi să-i ceri măcar o cafea să-ţi dea domnul Barack Obama, nu-i nimic anormal în asta şi nu cred că e ceva de criticat aici", a declarat Victor Ponta.

PRUDENT Ion Iliescu: "E un lucru util"

Mai rezervat decât Victor Ponta, preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu  consideră că vizita lui Traian Băsescu în SUA este un lucru util. "Important e faptul în sine, această vizită, chiar dacă e de lucru, nu de stat, este un lucru util", a afirmat Ion Iliescu. El a adăugat că "aceste contacte la nivel de şefi de stat ar fi trebuit să aibă o deschidere mai mare în ultimii ani". NEMULŢUMIT

Corlăţean strâmbă din nas: "Un eşec"

Titus Corlăţean (PSD), pre­şedintele Comisiei de Politică Externă din Senat, se arată şi el nemulţumit de vizita lui Traian Băsescu la Washington. "Dacă această vizită va fi una de lucru, vă spun de pe acum că este un eşec al diplomaţiei româneşti", a spus Corlăţean. În opinia sa "o vizită oficială sau o vizită de stat ar fi fost un lucru firesc pentru o astfel de relaţie" dintre România şi SUA. "Dacă cei care conduc România astăzi şi cei care instituţional au primit mandat de mai multă vreme să realizeze o vizită de stat sau o vizită oficială nu au reuşit acest lucru, e un semn de slăbiciune", a conchis vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean. CITIŢI ŞI:

  • Traian Băsescu, "prietenul" lui Bush, primit de două ori la Casa Albă 
  • România şi SUA au parafat acordul privind scutul antirachetă
  • Victor Ponta ironizează şi vizita în SUA: Traian Băsescu merge să-i ceară o cafea lui Obama pentru scutul anti-rachetă
  • Traian Băsescu se întâlneşte cu Barack Obama. Ce va discuta preşedintele la Washington. Plus: Cum comentează Ion Iliescu - Preşedinţie

Ne puteți urmări și pe Google News