De ce s-a supărat Angela Merkel pe Nicolas Sarkozy

De ce s-a supărat Angela Merkel pe  Nicolas Sarkozy

Cancelarul german, Angela Merkel, care şi-a declarat sprijinul în favoarea lui Nicolas Sarkozy, este deranjată de schimbarea bruscă a opiniilor candidatului la preşedinţia Franţei. Merkel refuză să mai participe la vreun miting electoral al acestuia, scrie presa germană.

Şefa cabinetului de la Berlin, preşedintă a formaţiunii politice conservatoare CDU, şi-a manifestat nemulţumirea în faţa colaboratorilor săi apropiaţi după ce a aflat că Sarkozy a afirmat că nu-i mai doreşte prezenţa la unul dintre mitinguri.

Cu prilejul summitului UE de la Bruxelles, Merkel i-a făcut cunoscută şefului statului francez iritarea sa provocată de schimbarea neaşteptată a unor decizii luate în comun, potrivit aceleiaşi surse.

Cu toate acestea, notează Der Spiegel, în cele din urmă Angela Merkel nu ar fi chiar aşa de nemulţumită că nu va mai merge să-l susţină pe candidatul UMP (dreapta), în contextul declaraţiilor recente făcute de Nicolas Sarkozy pe tema imigraţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Actualul preşedinte al Franţei a ameninţat că ţara sa va părăsi spaţiul Schengen dacă acordurile europene privind libera circulaţie nu vor fi revizuite.

Sarkozy a afirmat miercuri că Angela Merkel va veni "la un moment sau altul" în timpul campaniei electorale pentru a vorbi despre Europa alături de el.

Cancelarul german nu va fi prezentă, însă, la vreun miting, deoarece campania electorală este o problemă a francezilor, a adăugat el.

Angela Merkel şi-a manifestat public sprijinul pentru candidatul Nicolas Sarkozy cu ocazia consiliului de miniştri franco-german, desfăşurat la începutul lunii februarie la Paris.