Momentul penibil al PSD, care a depus moțiune dar n-a reușit să asigure cvorumul pentru a o vota, i se datorează lui Vasile Dâncu și ideilor sale, a dezvăluit fostul ministru și lider PSD Miron Mitrea la emisiunea „Întrebări incomode” de pe EvZ TV.
„Ei [liderii partidelor] știu că dacă ai un moment de-ăsta trebuie să fii pregătit. Ai un moment care poate să fie prost sau bun: trece sau nu trece moțiunea. Toată lumea - care este atentă și care înțelege politica - știa că n-are cum să treacă, pentru că nu va fi cvorum”, a spus Miron Mitrea.
„Trebuie să fii pregătit să spui ceva. Uite, dacă nu se va face cvorum, ce spun eu, partidul sau partidele care au inițiat moțiunea? Și ne-am trezit luni după-amiaza cu o liniște totală. Nu se face cvorum, toată lumea tace. Păi, oameni buni, asta mie mi-a arătat că n-a fost o strategie. Că eu am înțeles corect inițial, că urma să fie lăsată moțiunea până pe 15 septembrie, să vedem ce spune Curtea Constituțională, și dacă e constituțional actul respectiv intrăm și îl dezbatem”, a adăugat consultatnul politic.
Dezastru pentru PSD. Votul pentru moțiunea de cenzură se amână!
Ciolacu a răbufnit: Toţi trădătorii, toţi fripturiştii, toţi combinagii sunt vinovați
„S-a întâmplat ceva cu strategia. Bănuiesc că un politician mai influent din PSD a grăbit treaba. Și n-a fost, nu cred c-a fost președintele PSD, cred c-a fost [Vasile] Dâncu, ca să nu ocolesc, că el era teoretic de genul ăsta. El a schimbat strategia, când a intrat el în partid au apărut strategiile modificate, el a fost cu «Hai să ne unim cu Pro România», în timp ce PSD a avut tot timpul politica «Nu ne ne aliem cu Pro România» pentru că înseamnă că ne aliem cu noi înșine”, a dezvăluit fostul ministru.
„Și politica s-a schimbat brusc. Au apărut chestii ilogice: «Vrem amânatrea alegerilor locale», spune președintele PSD. PSD n-are nicio miză în amânarea alegerilor locale. «Vrem alegerilor alegerile parlamentare și locale în același timp» - în primul rând e imposibil, există o hotărâre a Curții Constituționale, obținută de Băsescu, când voia el să le pună pe toate de-o dată. Că nu e voie. Bun, interpretabilă, dar există o bază împotrivă. Oricum n-ai niciun interes acolo”, a mai spus Miron Mitrea.
Dan Andronic: A câștigat varianta ”Dormiți Liniștiți!”- PSD și PNL lucrează pentru voi
E măcel în PSD! Au început excluderile celor care nu au fost la moțiune! Nu țin scutirile!
Actualul consultant politic a și explicat ce se petrece în PSD. „Mi-aduc aminte din hotărârea respectivă a CCR, cred că vorbea de punerea la colț a democrației. (...) Astea sunt teme ale Pro România, care au apărut în gura liderilor PSD. Evident aici este o influență a celor care sunt foarte apropiați de Victor Ponta. Ăsta este Vasile Dâncu. Nu spun că e greșit sau e rău. E treaba lor ce politică fac în partid”, a încheiat fostul politician.
Vezi toată emisiunea aici: