Strategia de fluidizare a traficului din Capitală, prin implementarea benzilor unice cu circulaţie pentru autobuze şi taxiuri, a fost abandonată, momentan, după o zi de la implementare. Motivul: şoferii RATB abia virau în unele zone pe banda unică, iar autoturismele erau nevoite să vireze brusc la dreapta direct de pe a doua bandă.
EVZ a stat de vorbă cu mai mulţi şoferi de autobuze, ieri, pentru a vedea de ce pe cele opt benzi unice s-a circulat greu luni.
Ei au povestit că în zona de nord, pe bulevardul Kiseleff, abia se putea vira pe banda unică, pentru că s-au montat sâlpişorii prea aproape de bordură. Mai mult, ei spun că bicicliştii nu au loc pe aceeaşi bandă. În opinia lor, aceste benzi trebuie montate şi puse în funcţiune abia după ce se corelează semafoarele şi regulile de circulaţie din zonele unde vor exista asemenea culoare.
Primăria zice că a făcut test
Pe de altă parte, Municipalitatea a anunţat că a făcut doar un test şi că a decis să suspende utilizarea exclusivă a benzilor unice de către autobuze şi taxiuri până în vară, când vor rezolva problemele semnalate şi de către şoferii Regiei de Transport în Comun Bucureşti. Benzile unice vor fi implementate pe arterele : Şoseaua Bucureşti - Ploieşti, Şoseaua Kiseleff până la Arcul de Triumf (pe ambele sensuri), Bd. Constantin Prezan (pe ambele sensuri), Calea Dorobanţi – între Piaţa Dorobanţi şi Bd. Dacia (pe ambele sensuri) şi între Bd. Dacia şi Piaţa Lahovari, Str. George Enescu, între Lahovari şi Bd. Magheru şi între Piaţa Romană şi str. George Enescu.