Pentru că-i gratis să-l luăm de pe net, e mai comod fotoliul de acasă şi n-avem dragostea celei de-a şaptea arte în sânge, ca francezii.
Ne lipseşte cultura cinematografică, avem de aproximativ trei ori mai puţine săli de cinematograf în toată ţara decât au ungurii în Budapesta, iar producţiile preferate sunt blockbusterele. Nu suntem amatori de film european, în filmul românesc n-avem încredere, iar din scurtmetraje gustăm doar dacă sunt în calup decorat frumos de un festival de film sau de o lansare mondenă.
În sălile din Capitală, un film poate rula şi pentru mai puţin de zece spectatori. „Comoditatea e un principiu al omului modern. Minim de efort, maxim de eficienţă. Mersul la film cu prietena, cu soţia, nu mai prezintă interes în societatea modernă“, crede sociologul Marius Pieleanu.
Pentru cei mai mulţi bucureşteni, pirateria e mai comodă, iar televizorul a înlocuit plăcerea de a ieşi din casă la un film. Regizorul Thomas Ciulei, producătorul de film independent Ada Solomon şi reprezentantul distribuitorului Transilvania Film, Ştefan Bradea au găsit miezul problemei care dă cu minus la numărul de cinefili, dar şi soluţiile. PROBLEMĂ
Publicul există, dar nu vine în sală Thomas Ciulei. „Românii nu vor să plătească bilet. E o problemă de educaţie şi cred că asta nu se va rezolva în următoarea perioadă. Ba dimpotrivă, cred că vor veni din ce în ce mai puţini să vadă filme la cinema. Un român, statistic vorbind, vede un film la zece ani. Dacă eu mă duc de zece ori la film într-un an, înseamnă că altul vede un film la 100 de ani. Românii nu mai vor să dea nici măcar cinci lei, cât costă cel mai ieftin bilet. Sau nu-i mai interesează filmul, cred.“ Ada Solomon. „În anii de imediat de după ’89 a fost o perioadă în care filmele nu veneau la noi şi oamenii şi-au pierdut obişnuinţa de a merge la cinema. Asta şi pentru că a apărut televizorul, mult înaintea internetului. În plus, obişnuinţa de care vorbim se recâştigă cu inteligenţă, ceea ce în România lipseşte cu desăvârşire.“ Ştefan Bradea. „Public de film există, dar nu prea vine la cinema. O dată, din cauza televizorului, care e întruchiparea divertismentului facil şi gratis. Apoi, din cauza pirateriei. E destul de greu de atras oamenii la cinema. Dar nu din cauza biletului. Ci pentru că omul care apreciază filmul de artă are cam 35 de ani, lucrează, are timp limitat. Cealaltă parte, destul de importantă, sunt studenţii la facultăţile cu profil uman. Iar cei de peste 40 de ani stau acasă, au familie, copii...“
TARIFE Un bilet la cinema: între 4 şi 50 de lei În România sunt 72 de săli în care se văd filme, iar cele mai multe sunt concentrate în malluri. În anii ’80, RADEF avea 40 de cinematografe numai în Capitală. Acum au mai rămas şase: Corso, Europa, Scala, Patria, Gloria (închis pentru datoriile la RADET) şi Festival (închis pentru neplata facturilor de energie electrică). Studio se află într-o situaţie specială, fiind singurul subvenţionat de stat, iar Unionul are program de cinematecă. Celelalte săli - fie au fost închiriate, fie privatizate. Pe lângă vechile săli, în Bucureşti, complexurile comerciale pun la dispoziţia cinefililor: Movieplex Cinema - 11 săli, Hollywood Multiplex - 10 săli, Cityplex - patru săli, CinemaPRO - o sală. De curând s-a deschis Eurocinema, în sediul Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“, iar la sfârşitul acestei luni, în Liberty Mall, din Rahova, se vor inaugura alte şapte săli. De asemenea, Sun Plaza - mallul de pe Calea Văcăreşti -, vine cu încă 15 săli de cinema, iar Cotroceni Park, din Drumul Taberei - care se va deschide în decembrie 2009 - va cuprinde 20 de săli. Un bilet la Cinema Studio, de exemplu, costă 4 lei dimineaţa, iar în sălile multiplex - între 12 lei (la începutul săptămânii) şi 35 de lei (în weekend). Ca să te bucuri de tot confortul, scoţi din buzunar şi 50 de lei, la Sala Lounge, din Movieplex. REZOLVARE „Soluţiile nu sunt ieftine“
Thomas Ciulei. „Mie mi s-a întâmplat să mai cumpăr două bilete, ca să dea drumul la proiecţie, pentru că era sala aproape goală. Ne-am obişnuit să nu dăm bani pe film, downloadăm de pe internet, stăm acasă, ne uităm la televizor. O soluţie ar fi să introducă cinematografia în învăţământ, aşa cum se întâmplă în Franţa. Trebuie să ne ghidăm după cei care fac asta bine, pentru că altfel nu cred că se va rezolva problema. Pentru români, nu face nicio diferenţă filmul văzut la cinema sau acasă. Cred că publicul TIFF-ului este unul special. Oamenii se duc acolo o singură dată pe an. Deci dacă ai face două TIFF-uri, unul după altul, n-ar mai fi la fel de bine. E publicul de o singură ocazie. Se duce acolo şi apoi nu mai merge la cinema. Spre exemplu, la TIFF am avut un film care a adus 300 de oameni într-o seară, iar după, când a rulat în cinematograf, a strâns 300 de oameni într-o săptămână.“ Ada Solomon. „Dacă cinematografele ar fi mai multe, ar merge mai multă lume la film. Dacă filmele ar fi de o bună calitate, oamenii ar fi şi mai mulţi, iar dacă paleta de filme ar fi mai largă, ar fi din nou mai mulţi spectatori. Sunt convinsă că bucureştenii vor să vadă film de artă, film bun. Doar că soluţiile nu sunt ieftine. Filmul de artă e ca orice obiect de artă: mai rar şi mai scump. Sălile sunt pline la festivalurile de film, o dată pentru că sunt evenimente, apoi pentru că e altceva când ştii că mai poţi vedea un film timp de o săptămână: luni îţi zici că ai treabă, marţi eşti la fel de ocupat, miercuri te gândeşti că joi ai putea să mergi, ca apoi să-ţi dai seama că vineri seara eşti mai liber, dar sâmbătă ai de făcut curat, cumpă- rături şi altele, duminică uiţi şi uite-aşa l-ai ratat.“ Ştefan Bradea. „Pentru copii ar fi utilă instaurarea unui program de genul ăsta în şcoli. Poate diriginţii ar putea să meargă la cinema o dată pe săptămână, măcar să vadă filmele din programa şcolară. Obiceiurile se metamorfozează. Asta se întâmplă şi în America şi Europa, cu excepţia Franţei, care o duce mai bine, pentru că gusturile publicului consumator sunt atât de diferite, încât orice ai duce acolo are succes. E cea mai evoluată ţară din lume din acest punct de vedere.“
Recomandările noastre
