De ce nu mai avem ROMANCIERI de forță? De ce nu mai avem POEȚI MARI? Răspunsul necruțător al unui reputat critic literar

Care este perioada de aur a romanului românesc? Dar a poeziei? Paul Cernat, critic literar, răspunde: „Cred că perioada dintre 1927 şi 1947 şi cea dintre 1965-1985 au fost, de departe, cele de maximă înflorire, şi pentru roman şi pentru poezie. După 1990, şi mai ales după 2000, au apărut multe romane bune, unele chiar foarte bune, dar pe ansamblu n-au mai apărut romancieri de forţa şi cu personalitatea celor din perioadele amintite”.

„Poeţii de azi nu mai sunt creatori de identităţi lingvistice sublimate şi reprezentative”

Analiza tânărului critic literar lui Paul Cernat a continuat: „Minimalismul (auto)biografic a ajuns într-o fundătură; nu întâmplător, cele mai semnificative reuşite aparţin prozatorilor optzecişti sau post-optzecişti care au realizat acest impas şi au încercat să reinventeze un nou maximalism epic. În ceea ce priveşte poezia, au apărut mulţi poeţi buni, dar aproape deloc poeţi mari. O posibilă explicaţie ar fi dată de efectele globalizării culturale, între care standardizarea şi aplatizarea limbajului poetic dominant. Poeţii de azi nu mai sunt creatori de identităţi lingvistice sublimate şi reprezentative, nu mai dau „un sens mai pur” cuvintelor propriului „trib”, ci operează, cu mai mult sau mai puţin talent, în interiorul aceluiaşi limbaj al poeziei biografice, contingente, de tip american, care s-a generalizat şi la noi de prin anii `80 încoace”.

Cine este Paul Cernat?

Paul Cernat (născut la 5 august 1972, în Bucureşti) este publicist, critic literar şi eseist, precum şi conferențiar universitar doctor la Catedra de Istoria literaturii Române a Universităţii Bucureşti. Este specialist în avangarda literară interbelică. A publicat: Avangarda românească şi complexul periferiei (Editura Cartea Românească, 2007), Contimporanul: istoria unei reviste de avangardă (Editura Fundaţiei Culturale Române, 2007) şi Modernismul retro în romanul interbelic românesc (Editura Art, 2009). Alături de Ion Manolescu, Angelo Mitchievici şi Ioan Stanomir, a semnat volumele: În căutarea comunismului pierdut (Editura Paralela 45, 2001),O lume dispărută. Patru istorii personale urmate de un dialog cu H-R. Patapievici, Editura Polirom, 2004) şi Explorări în comunismul românesc (vol.1 şi 2, Editura Polirom, 2004-2005), iar alături de Andrei Ungureanu, volumul de proză Războiul fluturilor (Editura Polirom, 2005).