De ce nimeni nu o poate uita: Viaţa şi evoluţia fetei blonde de la ABBA | GALERIE FOTO şi VIDEO inedit

Arată încă fermecător şi s-ar putea spune că nimşi eni nu a uitat-o!

Agnetha Fältskog, fostă membră ABBA - celebra formație a anilor '70 (rămasă celebră şi peste timp), tocmai a împlinit 65 de ani şi, potrivit unei fraze consacrate, nu îşi arată vârsta.

Fermecătoarea blondă din trupă a ales o carieră solo după destrămarea formaţiei, în anul 1982, dar nu a mai avut acelaşi succes. Agnetha este o artistă apreciată în Suedia, însă numele său va fi întotdeauna asociat celebrei formații.

Cântăreața suedeză s-a născut în orașul Jönköping, la 5 aprilie 1950. Muzica a intrat devreme în viața sa: la vârsta de șase ani compunea primul său cântec, iar la opt ani lua lecții de pian. A cântat în corul bisericii, iar la 13 ani a format grupul The Cambers împreună cu două prietene, potrivit www.udiscovermusic.com.

În top

A părăsit școala la 15 ani, pentru a-și construi o carieră în muzică. Pentru o perioadă de doi ani, artista a cântat alături de trupa Bernt Enghardt.

Potrivit agnetha.com, single-ul de debut al artistei "Jag var sĺ kär" (''I Was So In Love'') a fost lansat la 28 ianuarie 1967 de către Cupol Records, a ajuns în topul suedez și a fost vândut în 80.000 de exemplare. Versurile melodiei au fost scrise de artista suedeză. La începutul anului 1968 a fost lansat albumul de debut al cântăreței, intitulat ''Agnetha Fältskog'', urmat, în 1969, de cel de-al doilea album solo ''Agnetha Fältskog vol. 2''.

În mai 1970 a fost lansat cel de-al doilea single — ''Ta Det Bara Med Ro / Som Ett Eko'', iar spre sfârșitul anului cel de-al treilea album solo ''Som jag ärh (''As I Am''), conform aceluiași site. Al patrulea album ''När en vacker tanke blir en sĺng'' ("When A Beautiful Thought Becomes A Song") a fost lansat în noiembrie 1971.

În 1969 l-a întâlnit pe viitorul său soț, compozitorul și muzicianul Björn Ulvaeus. Cei doi s-au căsătorit anul următor, însă, potrivit allmusic.com, Agnetha și-a continuat cariera solo, chiar dacă începuse să cânte alături de Benny Andersson, partenerul de compoziții al lui Björn, și logodnica acestuia Anni-Frid Lyngstad, care au devenit mai târziu membri ai celebrei formații ABBA. Agnetha și Björn au divorțat în 1979.

Pe prima poziţie

Trupa suedeză ABBA a fost în repetate rânduri pe prima poziție în topurile din întreaga lume, între 1974 și 1982, anul în care formația s-a destrămat. ABBA s-a făcut remarcată prin câștigarea concursului Eurovision cu piesa "Waterloo", în 1974. Formația a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2010.

Chiar dacă timpul său era în întregime ocupat de proiectul ABBA, Agnetha a lansat la 1 decembrie 1975, cel de-al cincilea album solo, cântat în suedeză, "Eleven Women In One House". Muzica a fost compusă și realizată de Agnetha, pe versurile lui Bosse Carlgren. Un nou single intitulat ''Never again'' a fost lansat în 1982. Au urmat albumele: "Wrap Your Arms Around Me" (1983, primul album solo în limba engleză, produs de Mike Chapman), ''Eyes Of A Woman'' (1985, produs de Eric Stewart) și "I Stand Alone" (1987, produs de Peter Cetera), care a intrat în topul suedez pe locul întâi, potrivit allmusic.ro.

În 1983 artista a jucat rolul principal în filmul "Raskenstam", care a avut un mare succes în Suedia. Ea a mai jucat, înainte de ABBA, în versiunea suedeză a musicalului "Jesus Christ Superstar".

Presiunea la care sunt supuse starurile

Cântăreața s-a retras din viața publică, până în 1996, când a revenit cu o autobiografie intitulată ''As I Am'' lansată alături de compilația "My Love, My Life" (doar în Europa). În 2004, Agnetha revine cu un nou CD — "My Colouring Book", care a fost vândut în peste 1.000.000 de exemplare în întreaga lume, conform agnetha.com. În martie 2013, Agnetha Fältskog a revenit pe scena muzicală, după o pauză de nouă ani, cu un single intitulat "When You Really Loved Someone". Albumul de pe care a fost extras acest single, intitulat ''A'', a fost lansat în mai 2013.

Un alt single de pe același album, ''Dance Your Pain Away'', a fost lansat în iulie 2013. Pentru vânzările ultimului album a fost recompensată cu Discul de Aur, în cadrul unui eveniment ce a avut loc la un festival din Stockholm, în august 2013.

Nu demult, în cadrul unui interviu, Agnetha a vorbit despre presiunile la care sunt supuse în prezent starurile, de către industria muzicală. "Trebuie să fie greu pentru oameni ca Britney Spears să intri în lumea aceasta la o vârstă atât de fragedă. Situaţia lui Amy Winehouse a fost atât de tragică. Vocea ei era uimitoare", a declarat fosta solistă a trupei ABBA. Artista a mai vorbit şi despre  felul în care a ajutat-o faptul că a împărţit scena cu Anni-Frid Lyngstad ca să mai scape de presiunea celebrităţii: "Dacă Frida era obosită sau descumpanită, spuneam că o să muncesc eu pentru amândouă, iar ea făcea acelaşi lucru pentru mine. După ce mi-am scos amigdalele, aveam adesea probleme cu gâtul şi trebuia să lucrez chiar şi când aveam febră. Aşa că ne bazam una pe alta. Pentru artiştii solo trebuie să fie tare greu. Nu poţi fi niciodată bolnav. Era îngrozitor. îmi era mereu frică să nu mă îmbolnavesc, iar uneori chiar asta se şi întâmpla. Dar ştiam că trebuia să lucrez". Ea a mai adăugat că industria muzicală este ca un cuţit cu două tăişuri şi, pe lângă celebritate, niciodată nu ştii la ce să te aştepţi.