Marcel Pavel și soția sa Violeta formează unul dintre cele mai stabile cupluri din showbiz, cu o relație de aproape trei decenii. Cu toate că au împreună trei copii și se înțeleg de minune, cei doi nu au ajuns niciodată la altar, iar motivele pentru acest lucru au fost dezvăluite chiar de artist.
Marcel Pavel și soția sa au făcut cununia civilă în anul 1996 și de atunci au format o familie frumoasă, devenind părinți a trei copii. Cu toate acestea, cei doi nu au făcut niciodată o nuntă religioasă pentru a-și oficializa relația. Recent, artistul a declarat că soția sa nu a dorit niciodată să facă o nuntă religioasă, chiar dacă el a insistat în unele momente.
Marcel Pavel și soția sa nu sunt un cuplu tradițional
Cântărețul a menționat că, în ciuda, aparențelor nu sunt un cuplu tradițional, motiv pentru care nu au făcut cununia religioasă. Artistul a precizat că a încercat să o convingă pe soția sa să facă nunta de argint, însă Violeta a fost de neînduplecat.
„Faptul că soția mea a renunțat la tot pentru mine, pentru iubirea noastră, pentru căsnicia noastră, îi port un mare respect. Oficial, ne-am luat 1996. Nici nu am făcut nunta. Am făcut doar la primărie. Nici ea nu a vrut, nici eu. I-am zis hai să o facem pe aia de argint, a zis că nu.
Noi nu suntem atât de conformiști. A fost ceva simplu, am dat la primărie, ne-am căsătorit și de atunci suntem nedespărțiți, fără peripeții, fără probleme. Avem o familie frumoasă, cu respect, suntem fericiți. Să fim sănătoși contează cel mai mult pentru noi, că în rest bogății, avem o casă, mașină sau două și atât. Sunt un tată bun și „nebun” câteodată, nu se permite chiar orice. Conduita mea în general, este una decentă, de bun simț”, a mai explicat acesta.
Artistul a descoperit fericirea doar după o lungă perioadă
Marcel Pavel a dezvăluit că a reușit să se bucure de realizările sale actuale doar după ce a scăpat de o mentalitate toxică, care îl făcea să vadă lucrurile într-o lumină mult mai neagră decât erau cu adevărat.
„Sunt atât de multe lucruri pe care nu le-am putut face și mi-aș dori să le fac, dar mi-ar trebui o viață. Să trăiesc vreo 120 de ani ar fi foarte bine. Omul are în instinctul său nemulțumirea întotdeauna ascunsă undeva că „Dom’le, parcă mai trebuia ceva” și atunci am zis să mai elimin din dorințele acestea ca să pot să fiu fericit, că altfel neîmplinirile îți aduc nefericire”, a mărturisit Marcel Pavel pentru wowbiz.ro.