Guvernul condus de Ludovic Orban a refuzat să aloce către Primăria Generală a Municipiului București bani din Fondul de rezervă din cauză că fosta administrație a risipt suma de 100.000.000 de lei primită în timpul guvernării Dăncilă.
Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat că nu a dorit să aloce Primăriei Municipiului București bani din Fondul de rezervă, sumele primate în timpul guvernării Dăncilă ar fi fost irosite „pe apa Dâmboviţei”, de către fosta administraţie Capitalei. Premierul a făcut aceste declarații după ce Gabriela Firea a reclamat declarațiile lui Orban care a spus că de acum înainte are încredere să transfere bani în bugetul Municipalității.
„Am spus că am încredere că primarul general foloseşte orice alocare care vine de la nivel guvernamental, indiferent că e vorba de fonduri europene sau fonduri guvernamentale, pentru scopul pentru care este prevăzută alocarea respectivă. Vă readuc aminte că în acest an Primăria Capitalei, ca urmare a legii bugetului de stat, a beneficiat de sume mai mari de bani decât în anii de guvernare PSD”, a declarat Ludovic Orban.
În acest sens, Ludovic Orban a precizat că Primăria Capitalei nu a alocat Companiei Termoenergetica banii aferenţi suportării subvenţiei pentru diferenţa de preţ la gigacalorie.
„Am să vă dau un exemplu foarte clar: Termoenergetica, societate înfiinţată în urmă cu aproximativ doi ani de zile, în locul RADET, pentru care s-a decis falimentul. Termoenergetica trebuia să beneficieze, din bugetul Capitalei, de alocările care erau prevăzute în bugetul Capitalei pentru a compensa aşa numita subvenţie pentru diferenţă de preţ. Şi cu toate astea, primarul general al Capitalei, ordonatorul principal de credite, nu a alocat bani către Termoenergetica, banii aferenţi suportării costului subvenţiei pentru diferenţă de preţ”, a precizat Ludovic Orban.
Datorii imense la Primărie
Potrivit spuselor premierului Orban, compania Municipalității a acumulat datorii atât de mari către ELCEN, la mai puţin de doi de la înfiinţare, încât îi pun în pericol funcționarea şi capacitatea de a-şi plăti furnizorii.
„Adică ELCEN, care produce agentul termic pentru Capitală, din cauza faptului că, pe lângă datoriile RADET, care există la ELCEN, s-au mai acumulat datoriile Termoenergetica către ELCEN, se află într-o situaţie foarte gravă. Discuţia cu Nicuşor Dan era strict legată pe termie şi pe capacitatea de a asigura resursele financiare pentru ELCEN, astfel încât să nu ne trezim în situaţia ca ELCEN să nu mai poată să furnizeze agent termic”, a explicat Ludovic Orban.
Premierul a precizat că a avut o discuție pe această temă cu actualul primar general. De asemenea, Ludovic Orban a mai spus că Primăria a acumulat datorii care depășesc trei miliarde de lei faţă de diferiţi beneficiari, furnizori de servicii, de produse și față de bugetul de stat.