Termenul „patriarh”, de proveniență greacă, înseamnă „șeful sau tatăl unei familii” – de la πατριά (patria) care înseamnă „familie” și ἄρχειν (archein) care înseamnă „a conduce”, după cum frumos ne explică pr. prof. Petre Semen.
Da, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Daniel a demonstrat că este un Părinte al Națiunii. Un adevărat pastor al credincioșii care sunt “bogăția Bisericii noastre”, după cum spunea în urmă cu 13 ani când a fost îndronizat ca Întîistătător al Bisericii Ortodoxe Române. Mărturisesc că după mulți ani de la întronizarea Prea Fericirii Sale am înțeles expresia Mitropolitului Laurențiu „Prea Fericirea Sa Patriarhul Daniel este un dar al lui Dumnezeu pentru Biserica Sa”.
Deși sunt posesorul și unui doctorat în teologie fraza în sine mi se părea o frescă de hagiografie, de biografie excesiv de înfrumusețată. Lucru care se mai poartă prin biserica nostră strămoșească. Da, Patriarhul chiar este un dar de mare, mare preț. Patriarhul Daniel a oferit României și Bisericii Sale o Catedrală pe care o așteptăm de 142 de ani de la dobândirea independenței (1878). Măsurat în cuvinte, răzbătător, convins de dreptatea Neamului său, Patriarhul a reușit ceea ce nu au făcut alți patriarhi, zeci sau mii de politicieni efemeri.
Nu degeaba l-am descris printr-o metaforă bulevardieră– vai, spre indignarea unor bieți popi, nu preoți – un suflet de rapidist. A fost și mă tem că mai este singur împotriva tuturor! Tuturor dușmanilor Bisericii, tuturor care-l scoteau vinovat de Colectiv, deși alții ajung primar…Singur împotriva tuturor care au vrut excluderea religiei din școli…
Realizările Prea Fericirii Sale, Tată al Națiunii, Părinte al Bisericii pot umple zeci de tomuri. Nu e locul și nici nu avem spațiu să le enumerăm. Le știe bine Atotputrenicul și Bunul Dumnezeu. Și sunt convins să deja numele Patriarhului este înscris în Ceata Raiului, pentru că porțile Istoriei și a Veșniciei în memoria națională le-a biruit. Cu o zi înainte de această Mare Sărbătoare – ignorată de toți borfașii dâmbovițeni – sub preșidenția Patriarhului – Sfîntul Sinod a mai făcut un gest excepțional.
A luat act de declararea lui Mihai Viteazul, Domnul Țării Românești și al Moldovei și Principe al Transilvaniei, martir și erou al națiunii române. Ziua dedicată ceremoniilor pentru comemorarea domnitorului a fost stabilită pe data de 27 mai a fiecărui an. Declararea personajelor istorice Horea, Cloșca și Crișan martiri și eroi ai națiunii române și pentru comemorarea la data de 8 noiembrie a Martirilor Români de la Beliș.
Ceremoniile pentru comemorarea celor trei martiri și eroi, Horea, Cloșca și Crișan, se vor desfășura în fiecare an în ziua de 2 noiembrie, iar în ziua de 8 noiembrie a fiecărui an va fi comemorată Ziua Martirilor Români de la Beliș. Da, îmi iubesc Patriarhul pentru că mi-a redat mândria de român, de ortodox, de creștin.
Pentru că m-a sprijinit, ajutat și certat atunci când a fost cazul ca un bun Părinte! Pentru că are grijă de sufletele noastre. Și pentru că dincolo de toate răutățile și calomniile la care a fost supus – și cu siguranță va mai fi supus – nu și-a uitat menirea. Destinul! Un Patriarh Enorm!
La mulți ani Prea Fericirea Voastră! Întru mulți, mulți ani…
Cu recunoștință, Al Prea Fericirii Voastre Păcătosul Florian Bichir