Prima duminică din Postul Mare este dedicată biruinței Ortodoxiei, în amintirea sinodului din 843 de la Constantinopol, când a fost restaurată cinstirea icoanelor.
În acea zi de 11 martie, sub bolțile Catedralei Sfânta Sofia și în prezența împărătesei Irina a Bizanțului, preoții au readus icoanele și le-au așezat cu toată cinstea la locurile lor. Se punea astfel oficial capăt unui veac și mai bine de prigonire a chipurilor sfinte pictate și a celor care le venerau, plătind adesea cu viața.
„Să nu-și faci chip cioplit” sună Porunca a 2-a, pe care s-a întemeiat în mod aberant curentul iconoclasmului; ea este invocată și astăzi de neoprotestanți.
Or, icoana nu este „chip cioplit”. Nu este idol. Idolul este considerat el însuşi dumnezeu. Dar noi nu ne închinăm la lemnul pictat, ci la Persoana care este înfăţişată pe el, după cum o mamă care sărută poza fiului ei, spre a-și alina dorul, nu hârtia o sărută, ci chiar pe fiul ei. Pentru biata mamă, în acele momente de tandrețe, fiul ei se află cu ADEVĂRAT lângă ea și vorbesc împreună.
Cineva asemuia icoana cu o fereastră: dacă te rogi cu credință, Persoana sfântă nu va întârzia să răspundă chemării și să APARĂ la fereastră. De aceea, icoana este doar un intermediar, un „portal”, o „scurtătură” de la credincios la Dumnezeu, și nicidecum un idol.
Un alt argument al inconoclaștilor a fost că Dumnezeu - Creatorul nu poate fi pictat de om, creația sa, deoarece nimeni nu-L poate vedea. Dar întruparea lui Hristos a făcut posibilă zugrăvirea Unuia dintre cele Trei Chipuri ale lui Creatorului, aşa cum ni s-a înfăţişat, nu în natura sa divină, ci în cea umană.
Însuși Hristos și-a lăsat chipul întipărit în mod miraculos pe mahrama Veronicăi, când, pe drumul Crucii, aceasta I-a întins o batistă să-și șteargă fața de sudoare. Sau pe pânza pe care Mântuitorul i-a trimis-o regelul Abgar pentru a se vindeca de lepră. Iată, dar tot atâtea modele care puteau servi la zugrăvirea chipului lui Hristos.
În ceea ce privește icoanele care îi zugrăvesc pe Maica Domnului și pe sfinți, credinciosul de asemenea nu se roagă la figurile de pe lemn, ci la Maica sau Sfântul din Cer, care stau lângă tronul lui Hristos, să mijlocească la Acesta pentru noi. Rugăciunea este deci adresată tot lui Dumnezeu, prin intermediarul din icoană.
O explicaţie mai aplicată AICI.