Botezul este primul mare eveniment din viața unui om. Părinții copilului își aleg foarte atent nașii, care au de îndeplinit o misiune creștinească esențială. Iată care sunt tradițiile din jurul creștinării.
Tradiția botezului, la creștini, este respectată cu sfințenie, așa că fiecare om care vine pe lume are parte de această procesiune fundamentală. Părinți copilului își aleg cu mare grijă nașii, de obicei fiind vorba despre un singur cuplu. Atunci când un copil este botezat, nașul mărturisește că se va lepăda de Satana, iar prin aceste cuvinte, primește cel mai frumos dar, cel de a deveni părintele spiritual al unui nou-născut. Un naș va avea aproximativ aceleași responsabilități pe care le are un părinte.
Ce spune tradiția populară despre taina botezului
Se va face un legământ în care se va spune că nașul va avea grijă de copilul pe care l-a creștinat pentru tot restul vieții și îl va îndruma mereu pe drumul corect. Copilul va trebui să se simtă alături de cel care îl nășește la fel de aproape cum se simte de familia sa.
Botezarea unui copil nu spală pacatele nașilor, așa cum se crede, ci vor avea credință mai mare și lupta împotriva lucrurilor negative va fi una mai ușoară. Ei vor simți că au sufletul mult mai curat, conform spynews.ro.
Conform tradiției populare, dacă îți dorești cu adevărat să creezi o legătură specială între tine și un copil este bine să alegi prima oară un băiat. Este una dintre superstițiile de care se ține cont în general la un botez și despre care se spune că aduce noroc.
Părinţii şi naşii trebuie să ia legătura cu preotul la care-şi doresc să fie botezat copilul, pentru a stabili data evenimentului şi cele necesare, în funcţie de tipicul slujbei în zonă. Sfânta Taină nu se poate săvârşi într-o zi de post. Părinţii pot lua parte la slujbă şi mama are voie să se implice doar la dezbrăcarea şi îmbrăcarea copilului, iar în situațiile criză, la oprirea plânsului copilului.
Actul botezului a fost instituit de Mântuitor
Taina botezului a fost instituită de Mântuitorul. Ea a fost prefigurată încă din Vechiul Testament prin: circumciziunea fiilor lui Israel, că semn al legământului lor cu Dumnezeu (Deut, 30, 6 ; Col., 2, 11 ; Rom., 2, 28-29). Botezul lui Ioan, așa cum spune Ioan însuși, nu este botezul creștin (Ioan, 1, 33), însă a preinchipuit botezul creștin, fiind în același timp un ritual pregătitor pentru primirea lui Mesia de către evrei și adeverirea lui față de lume (Matei, 3, 11).
Botezul lui Ioan, deși era de la Dumnezeu (Ioan, 1, 33 ; Luca, 3, 2-3) și se savârseste prin cufundare în apă că și cel creștin instituit de Hristos, este totuși inferior celui creștin fiindcă nu se conferea prin el harul dumnezeiesc. El era doar un botez al pocăinței spre iertarea păcatelor (Matei, 3, 11; Luca,3,3).